Procesul de înregistrare a naşterii copilului se digitalizează în R. Moldova

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Procesul de înregistrare a naşterii copilului se digitalizează, iar noul mecanism urmează să fie aplicat începând cu ianuarie 2020. Subiectul a fost discutat în cadrul unei şedinţe a Consiliului Naţional pentru Protecţia Drepturilor Copilului, convocată la Guvern, transmite IPN.

Premierul Ion Chicu a solicitat structurilor de ramură să conlucreze pentru a realiza activităţile necesare pentru punerea în aplicare a modului de înregistrare electronică a naşterii copilului. Ministerul Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale urmează să monitorizeze transmiterea informaţiilor necesare de la instituţiile medico-sanitare către Agenţia Servicii Publice.

La şedinţă a fost examinată Foaia de parcurs privind combaterea violenţei împotriva copiilor din ţară, care include circa 50 de acţiuni concrete. S-a convenit ca membrii Consiliului să vină cu recomandări pentru îmbunătăţirea acesteia, ulterior documentul să fie inclus în proiectul Planului nou de acţiuni privind implementarea Strategiei pentru protecţia drepturilor copilului.

Premierul Ion Chicu s-a arătat îngrijorat de situaţia criminogenă cu implicarea minorilor. „Nu este dimineaţă în care să nu aflu despre cazuri grave întâmplate în decursul ultimelor 24 de ore – mai multe dintre ele implică copii. Culegem roadele involuţiei din ultimele decenii. Mulţi copii au rămas în afara educaţiei, cu un singur părinte sau cu bunicii. Cred că şcoala trebuie readusă şi implicată mult mai mult în procesul de educaţie a copiilor”, a declarat Ion Chicu.

La şedinţă, de asemenea, a fost prezentat raportul de evaluare privind implementarea Programului de dezvoltare a educaţiei incluzive pentru 2011-2020. În context, Consiliul a decis includerea unui capitol, dedicat educaţiei incluzive, cu măsuri concrete, în proiectul strategiei „Educaţie 2030” şi a unui Plan de acţiuni în acest scop.

Reprezentantul UNICEF în Republica Moldova, Desiree Monique Jongsma, a salutat progresele înregistrate în procesul de dezvoltare a educaţiei incluzive. Totodată, a reiterat angajamentul instituţiei pe care o reprezintă în promovarea, urmărirea şi realizarea tuturor ideilor din foaia de parcurs.

Consiliului urmează să prezinte în termen de zece zile propunerile de subiecte pentru Planul de activitate al CNPDC pentru anul 2020.

https://www.ipn.md/ro/procesul-de-inregistrare-a-nasterii-copilului-se-digitalizeaza-7967_1070962.html

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite