Procedură simplificată de cumpărare a nucilor de la populaţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Parlamentul a susţinut legalizarea activităţii şi regimului fiscal în domeniul achiziţiilor producţiei agricole din horticultură şi fitotehnie şi a obiectelor regnului vegetal, în special a nucilor, precum şi simplificarea procedurii de achiziţie a acestora de la populaţie. Iniţiativa, care presupune modificări la Codul Fiscal, în Legea privind sistemul public de asigurări sociale şi alte documente, a fost votată în prima lectură, transmite IPN.

Subiecţi ai impunerii sunt persoanele fizice rezidente care colectează produse agricole şi obiecte ale regnului vegetal de la alte persoane fizice, în scopul comercializării ulterioare a acestora către agenţi economici, valoarea de comercializare a cărora nu va depăşi suma de 1,2 milioane de lei pe parcursul anului calendaristic.

Agentul economic va reţine în final la sursa de plată un impozit de 5% din plăţile efectuate în folosul subiectului. Asupra subiectului nu se vor extinde cerinţele privind prezentarea dărilor de seamă financiare şi statistice, ţinerea evidenţei contabile şi financiare, efectuarea operaţiilor de casă şi a decontărilor.

De asemenea, proiectul prevede ca subiectul care desfăşoară activitatea de colectare a produselor agricole şi a obiectului regnului vegetal să fie în mod obligatoriu inclus în sistemul de asigurări sociale şi în sistemul de asigurări medicale.

La achiziţia producţiei agricole de la populaţie, cantitatea totală şi locul colectării vor fi documentate de către cumpărător, zilnic.

Deputaţii vor comasa proiectul cu cel privind politica bugetar-fiscală şi vamală care a înglobat în întregime prevederile respective.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite