Pretorul sectorului Botanica va rămâne fără salariul pentru luna iulie, după ce primarul a depistat mai multe încălcări în parcul Valea Trandafirilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Primarul a menţionat că, dacă vor fi comise şi alte abateri de la lege, acesta riscă să fie demis.
Primarul a menţionat că, dacă vor fi comise şi alte abateri de la lege, acesta riscă să fie demis.

Pretorul sectorului Botanica, Boris Prepeliţa, va fi mustrat şi nu va primi salariul pentru luna iulie. În cadrul şedinţei operative a serviciilor Primăriei, primarul Ion Ceban a declarat că propunerea vine în urma inspecţiei inopinate de vineri, 31 iulie, în parcul Valea Trandafirilor, unde a fost semnalată instalarea ilegală a gheretelor, gunoi şi alte încălcări, transmite IPN.

„În fiecare sector, în fiecare zi, colegii mei şi eu personal vom merge inopinat în teren, iar toţi cei care nu reuşesc să-şi facă munca conştiincios,vor fi demişi”, a avertizat primarul.

Pretorul sectorului Buiucani, Vadim Brînzaniuc, va rămâne fără jumătate de salariu pentru luna iulie, din cauza că în zonele verzi din sector continuă să fie parcate maşini.

Pretorul sectorului centru, Pavel Rusu, a fost şi el avertizat, pentru că frunzele care au căzut toamna trecută încă nu au fost strânse.

https://www.ipn.md/ro/pretorul-sectorului-botanica-va-ramane-fara-salariul-pentru-luna-7967_1075301.html

 

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite