Presa din Rusia: Ucrainenii au vrut să doboare avionul lui Putin, dar au greşit ţinta şi au nimerit avionul de linie Malaysia Airlines

Vladimir Putin

Avionul de linie Malaysia Airlines prăbuşit joi în estul Ucrainei, cu 298 de persoane la bord care şi-au pierdut viaţa, a fost doborât de armata ucraineană, dar se vehiculează ideea că ţinta a fost, probabil, avionul preşedintelui rus Vladimir Putin. Această opinie a fost exprimată, pentru agenţia Interfax, de o sursă în aviaţia rusă.

Ştiri pe aceeaşi temă

Rutele avionului prezidenţial şi a celui de pasageri s-au intersectat în acelaşi punct şi la acelaşi nivel.

"Sa întâmplat în apropiere de Varşovia pe eşalon 330 la o altitudine de 10.100 de metri. Air Force One al Rusiei a fost acolo la 16:21 ora Moscovei, iar Boeingul malaezian - la 15:44 ora Moscovei", a declarat pentru Interfax sursa din cadrul agenţiei Rosaviaţia.

Potrivit sursei, contururile şi dimensiunile avioanelor se aseamănă, iar culoarea, la distanţă mare este, practic, identică

În acelaşi timp, şeful Rosaviaţia Alexander Neradko a refuzat sa comenteze informaţia privind posibila intersectare a rutelor de trecere a celor două avioane.

"Rosaviaţia niciodată, în nici un caz, nu face publice informaţiile disponibile despre ruta de zbor a avionului preşedintelui Vladimir Putin", a declarat Neradko.

Citeşte mai multe ştiri pe aceeaşi temă:
 
Rămășițele avionului Boeing 777 doborât de o rachetă FOTO Reuters 

Imagini din aceeasi galerie
  • Rămășițele avionului Boeing 777 doborât de o rachetă FOTO Reuters 

  • Un avion Boeing 777 al companiei Malaysia Airlines, cu 280 de pasageri la bord şi cu 15 membri ai echipajului, s-a prăbuşit în Ucraina, lângă Doneţk, a declarat o sursă din cadrul companiei pentru agenţia rusă Interfax. Cursa zbura între Amsterdam şi Kuala Lumpur. BBC informează că nu există supravieţuitori. FOTOGRAFII Reuters

  • Un avion Boeing 777 al companiei Malaysia Airlines, cu 280 de pasageri 
la bord şi cu 15 membri ai echipajului, s-a prăbuşit în Ucraina, lângă 
Doneţk, a declarat o sursă din cadrul companiei pentru agenţia rusă 
Interfax. Cursa zbura între Amsterdam şi Kuala Lumpur. BBC informează că
 nu există supravieţuitori. FOTOGRAFII AFP

 nu există supravieţuitori. FOTOGRAFII Reuters

  • O poză cu trupul unui copil decedat la locul tragediei a fost postată de un utilizator Twitter pe contul său.
Distribuie imaginea

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre:
Modifică Setările