Presa din Rusia: Ucrainenii au vrut să doboare avionul lui Putin, dar au greşit ţinta şi au nimerit avionul de linie Malaysia Airlines
0Avionul de linie Malaysia Airlines prăbuşit joi în estul Ucrainei, cu 298 de persoane la bord care şi-au pierdut viaţa, a fost doborât de armata ucraineană, dar se vehiculează ideea că ţinta a fost, probabil, avionul preşedintelui rus Vladimir Putin. Această opinie a fost exprimată, pentru agenţia Interfax, de o sursă în aviaţia rusă.
Rutele avionului prezidenţial şi a celui de pasageri s-au intersectat în acelaşi punct şi la acelaşi nivel.
"Sa întâmplat în apropiere de Varşovia pe eşalon 330 la o altitudine de 10.100 de metri. Air Force One al Rusiei a fost acolo la 16:21 ora Moscovei, iar Boeingul malaezian - la 15:44 ora Moscovei", a declarat pentru Interfax sursa din cadrul agenţiei Rosaviaţia.
Potrivit sursei, contururile şi dimensiunile avioanelor se aseamănă, iar culoarea, la distanţă mare este, practic, identică
În acelaşi timp, şeful Rosaviaţia Alexander Neradko a refuzat sa comenteze informaţia privind posibila intersectare a rutelor de trecere a celor două avioane.
"Rosaviaţia niciodată, în nici un caz, nu face publice informaţiile disponibile despre ruta de zbor a avionului preşedintelui Vladimir Putin", a declarat Neradko.
Citeşte mai multe ştiri pe aceeaşi temă:
VIDEO Avion doborât în Ucraina. Mărturia unei femei care a ratat „cursa morţii“
Ministerul român de Externe: Pe lista pasagerilor avionului prăbuşit în Ucraina nu se aflau români
Mulţi dintre pasagerii avionului malaysian mergeau la o conferinţă despre SIDA, în Australia
FOTO VIDEO Avion malaysian cu 298 de pasageri, doborât lângă Doneţk. Nu există supravieţuitori
Reacţiile liderilor politici după tragedia aviatică din Ucraina
Ruşii, fără milă pe timpul războiului rece: cum au doborât un avion sud-coreean cu 269 de pasageri
FOTO Malaysia Airlines MH17 doborât în Ucraina: olandezul care şi-a anticipat moartea pe Facebook
Malaysia Airlines MH17, doborât peste Ucraina: cine este vinovat?