Premierul Pavel Filip s-a întâlnit cu ambasadorul Ucrainei

Premierul Pavel Filip s-a întâlnit cu
ambasadorul Ucrainei

FOTO IPN

Prim-ministrul Pavel Filip s-a întâlnit marţi, 1 noiembrie, cu ambasadorul Ucrainei în Republica Moldova, Ivan Gnatishin. Oficialii au discutat despre stadiul actual şi perspectivele relaţiilor bilaterale moldo-ucrainene, transmite IPN.

Potrivit unui comunicat de presă al Guvernului, în cadrul întrevederii a fost analizat nivelul realizării înţelegerilor convenite în cadrul întâlnirii recente dintre premierul moldovean şi preşedintele ucrainean, Petro Poroşenko.
 
O alta tema abordată a vizat interacţiunea dintre cele două state în cadrul organizaţiilor internaţionale. Alte detalii nu sunt făcute publice.
 
De notat, întrevederea dintre cei doi oficiali are loc în contextul informaţiei apărute în presă precum că diplomatul ucrainean a fost invitat la Kiev pentru consultări.
 
Solicitat de IPN, primul secretar al ambasadei, Serghei Orlov a spus că ambasadorul a fost chemat la Kiev pentru consultarea subiectelor de actualitate. Data exactă a deplasării nu se cunoaşte.
 
Şi ministrul de Externe, Andrei Galbur, l-a primit, în aceeaşi zi, pe ambasadorul Ucrainei Ivan Gnatishin. Într-un comunicat de presă remis de minister se menţionează că discuţia a avut loc în contextul rechemării şefului misiunii diplomatice ucrainene la Kiev pentru consultări. Părţile au reiterat susţinerea necondiţionată a suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Republicii Moldova şi Ucrainei, precum şi a vectorului proeuropean de dezvoltare a ambelor state.  De asemenea, oficialii au discutat despre nivelul realizării înţelegerilor convenite în cadrul întâlnirii recente dintre Premierul Pavel Filip şi Preşedintele Petro Poroşenko.
 
Potrivit Interfax Ucraina, chemarea ambasadorului la Kiev ar putea avea legătură cu declaraţiile candidatului pentru funcţia de preşedinte al Republicii Moldova, Igor Dodon, care a spus la un post TV că Crimeea aparţine Federaţiei Ruse.
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: