Poliţist din Criuleni, reţinut pentru corupere activă

Poliţist din Criuleni, reţinut pentru corupere activă

FOTO simbol Sursa IPN

Serviciul de Informaţii şi Securitate (SIS) în cooperare cu Serviciul protecţie internă şi anticorupţie (SPIA) şi Procuratura Anticorupţie au documentat acţiunile ilegale comise de către un ofiţer de urmărire penală din cadrul Inspectoratului de Poliţie Criuleni.

Ştiri pe aceeaşi temă

Acţiunile infracţionale s-au exprimat prin faptul că funcţionarul a propus şi oferit unui angajat al SIS, atât personal, cât şi prin intermediari, mijloace financiare în valoare de 500 de euro.

Banii erau oferiţi pentru îndeplinirea unei acţiuni ce ţine de exercitarea atribuţiilor funcţiei,  şi anume pentru urgentarea şi soluţionarea pozitivă a procedurii de acordare a dreptului de acces la secretul de stat.

În consecinţă, în temeiul unor bănuieli rezonabile a fost iniţiat un dosar penal privind săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 325 alin. (1) Cod penal al Republicii Moldova (Corupere activă). Urmare a transmiterii mijloacelor financiare ofiţerului de informaţii, angajatul IP Criuleni a fost reţinut pentru 72 de ore.

În continuare sunt efectuate acţiuni de urmărire penală în scopul stabilirii tuturor circumstanţelor şi complicitatea altor persoane în acest caz.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările