Poliţia vine cu mai multe sfaturi pentru şoferi, în contextul avertizărilor meteo de Cod portocaliu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO politia.md
FOTO politia.md

În contextul avertizărilor meteo de Cod portocaliu de vânt puternic şi precipitaţii sub formă de ploaie şi lapoviţă, emis pentru noaptea de 17 spre 18 ianuarie curent, Poliţia recomandă conducătorilor auto să adopte o conduită preventivă în trafic şi să respecte indicaţiile, dar şi recomandările poliţiştilor de patrulare.

Poliţia îi sfătuieşte pe şoferi să conducă prudent, adaptând permanent viteza de deplasare la condiţiile de drum şi trafic. 

Totodată, cunoaşteţi că depunerile de zăpadă pe suprafaţa carosabilă pot cauza o reacţie lentă de frânare, de aceea vă recomandăm să păstraţi o distanţă mai mare între automobile, astfel să reuşiţi manevra de frânare.

De asemenea, conducătorii de autovehicule sunt sfătuiţi să respecte cu maximă stricteţe regulile de circulaţie şi următoarele principii de conduită preventivă:  verificaţi farurile, nivelul uleiului, combustibilul, antigelul, lichidul de parbriz şi instalaţia de încălzire. 

Verificaţi dacă dispozitivele de iluminare şi semnalizare, ştergătoarele de parbriz şi instalaţiile de climatizare funcţionează corespunzător. Curăţaţi în permanenţă farurile şi blocurile de semnalizare şi folosiţi corespunzător instalaţia de ventilaţie – climatizare. 

Utilizaţi luminile de întâlnire şi pe timpul zilei, pe toate categoriile de drumuri şi a celor de ceaţă în cazul apariţiei acestui fenomen. Evitaţi acţionarea bruscă a mecanismului de direcţie şi a sistemului de frânare al autovehiculului.

În plus, este bine vă aveţi în portbagajul automobilului o lopată, sare/nisip şi lanţuri.

Asiguraţi-vă cu rezerve de combustibil, apă, hrană, haine groase, pături, medicamente, un telefon mobil pe care să-l folosiţi în caz de urgenţă,  precum şi un încărcător/baterie de rezervă.

Informaţi-vă despre condiţiile de deplasare pe traseul ales, precum şi despre condiţiile meteo rutiere prognozate pentru zona tranzitată.

Pietonilor le recomandăm să fie prudenţi, să traverseze doar în locuri permisive strada. Asiguraţi-vă că traversaţi doar la culoarea verde a semaforului.

Republica Moldova



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite