Plâng şi polițiștii acuzați pentru 7 aprilie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Procesul în dosarul fostului șef al Poliției Criminale de la Comisariatul sectorului Centru al Capitalei, acuzat că a torturat un tânăr în aprilie 2009, a ajuns la final. Inculpatul și-a susținut ieri pledoaria. Vădit emoționat, cu mâinile și vocea tremurânde, căpitanul de poliție și-a citit discursul de pe foaie.

Starinschi a declarat că este nevinovat și că nu-l cunoștea pe Sergiu Crețu până în octombrie 2009, când tânărul a venit împreună cu procurorul la Comisariat, pentru a indica biroul în care ar fi fost bătut. Poliţistul afirmă că pe 8 aprilie nici nu se afla în Comisariat, fiind în Piața Marii Adunări Naționale.

Tânărul de 24 de ani susţine însă că în seara de 8 aprilie a fost bătut timp de două ore în biroul polițistului, care i-ar fi aplicat 57 de lovituri peste tot corpul, în urma cărora s-a ales cu o mână ruptă, comoție cerebrală și contuzia rinichilor.

Pe de altă parte, acuzatul susține că polițiștii care l-au ridicat pe Crețu din stradă i-ar fi frânt mâna, iar expertiza medico-legală ar fi demonstrat că fractura a fost produsă prin răsucire, și nu prin lovire. Mai mult, studentul ar fi prezentat radiografia unei alte persoane, iar la internare nu avea decât o luxație.

„Sunt niște declarații aberante", a bufnit în râs Sergiu Crețu. „De doi ani familia mea, mama, soția și copiii, trăiescun coșmar", a spus cu ochii în lacrimi Radu Starnischi.

Judecătoria sectorului Centru urmează să pronunțe luni sentința în acest caz.

Republica Moldova



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite