Pescuit extrem la copcă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

IRESPONSABILI Zeci de persoane ies la pescuit pe lacurile din Capitală, deși vremea s-a încălzit şi gheaţa ar putea ceda. Pe lacul „La Izvor" erau ieri 65 de pescari, „supravegheaţi" de pe mal de numai doi salvamari echipaţi rudimentar.

Avertismentul de cod galben de ploi emis de Serviciul Hidrometeorologic de Stat a intrat, de ieri, în vigoare. Acest lucru nu i-a împiedicat pe pescarii de ocazie din Chişinău să dea la copcă în parcul „La Izvor". O raită matinală printre temerari ne-a convins că aceştia ignoră cu desăvârşire pericolele pe care le prezintă gheaţa şubrezită.

Primul pescar cu care am intrat în vorbă purta o uniformă neagră de poliţist. Nicolae, după cum s-a recomandat, afirmă însă că e şomer. „Lumea zice că nu-s probleme", a declarat el, în timp ce-şi ferea privirea de obiectivul aparatului foto.

Puţin mai departe l-am întâlnit pe cel mai vrednic pescar al zilei. A reuşit o „impresionantă" captură de 11 peşti cât un deget de lungi, aruncaţi pe gheaţa din jurul găurii norocoase. „Aici iazul are cam doi metri şi jumătate adâncime. Salvamarii ne-au spus să fim atenţi", a spus Nicolae Olaru, de 31 de ani, inginer de profesie şi pescar de ocazie.

O barcă, o scară cu frânghii şi un echipaj de patru oameni, dintre care unul este în concediu, reprezintă resursele Staţiei de Salvare Nr. 2 de pe lacul „La Izvor". „Gheaţa s-a format în două straturi, din cauza zăpezii, şi e foarte periculoasă.


SALVAMARI DE OCHII LUMII

Dăm acces liber pe suprafaţa lacului doar când gheaţa are mai mult de 7 centimetri grosime. Pescarii de aici îşi riscă viaţa de când îi ştiu", a spus şeful staţiei, Victor Paşa, adăugând că, anul trecut, s-au înecat doi pescari.

Şeful salvamarilor ne-a arătat chiar şi un loc „semnalizat" ca fiind periculos. Porţiunea a fost marcată rudimentar cu nişte crengi cu bandă roşie, greu de văzut la timp.

Contactat de „Adevărul", şeful Asociaţiei de gospodărire a spaţiilor verzi din cadrul Primăriei Chişinău, Elifterie Haruţă, s-a declarat mulţumit de improvizaţia subalternilor, motivând că Serviciul pe care îl conduce nu are resurse pentru o semnalizare mai bună.

Amatorii de pescuit „extrem" riscă şi amenzi. Doar că nimeni nu ştie care este valoare lor. Salvamarii ne-au trimis la Primărie, edilii - la Poliţie, iar de acolo ne-a expediat la Asociaţia Vânătorilor şi Pescarilor din Moldova (AVPM).

„Dacă pescarii nu respectă cadrul legal şi ignoră normele de siguranţă pentru pescuitul la copcă, riscă o amendă de la 30 la 100 de lei", ne-a lămurit Oleg Ciocoi, preşedintele asociaţiei.


HOBBY CU RISCURI FATALE

Persoanele care se aventurează pe gheaţa şubredă îşi riscă viaţa. Contactul cu apa extrem de rece duce la şoc hipotermic, ceea ce poate provoca pneumonie, edem cardiac sau chiar edem cerebral, spun medicii.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite