Dorian Boguţă, actor: „Personajul meu s-a născut după o noapte de beţie“

Dorian Boguţă, actor: „Personajul meu s-a născut după o
noapte de beţie“

Dorian Boguţă interpretează rolul lui Valentin Preda, psihoterapeutul de la tabără FOTO Adi Marineci

Până la 28 de ani a fost actor de teatru la Chişinău. În 1999, în plină criză economică, a urcat în trenul de Bucureşti, în căutarea rolurilor care să-l reprezinte şi să-i aducă şi bani. Între timp, a devenit unul dintre artiştii români pe val, iar zilele trecute a lansat, împreună cu Alexandru Papadopol şi Dragoş Bucur, cel mai recent film al său.

Ştiri pe aceeaşi temă

L-aţi cunoscut pe Dorian Boguţă în seriale ca „Numai iubirea“ sau lungmetraje ca „Moartea domnului Lăzărescu“. Cu rolul Miţă, din pelicula „Francesca“, în regia lui Bobby Păunescu, unde a jucat alături de Monica Bârlădeanu, a ajuns la Festivalul de Film de la Veneţia. Originar din Chişinău, actorul a parcurs un drum lung până la primele realizări în industria filmului românesc. Pe 13 septembrie, împreună cu Alexandru Papadopol şi Dragoş Bucur au prezentat pelicula „Love Building“, o comedie în care 14 cupluri dezamăgite în dragoste caută sprijinul a trei psihoterapeuţi la o tabără în sânul naturii.

„Adevărul“: Alături de Dragoş Bucur şi de Alexandru Papadopol aţi adunat 31 de băieţi de la şcoala voastră Actoriedefilm.ro şi aţi decis să montaţi un film vivace şi tineresc. Cum aţi pus la cale filmarea peliculei „Love Building“?

Dorian Boguţă: Înainte de a ajunge să facem, cum spui tu, un film vivace şi tineresc, am predat la şcoala de actorie timp de trei ani şi jumătate. În această perioadă, peste 90 de cursanţi au absolvit instituţia noastră, iar asta înseamnă că avem mai mult de 12 filme de scurtmetraj şi vreo şapte de mediumetraj. Când am deschis şcoala asta, ne-am gândit că dacă le dăm doar diploma, ce fac ei cu ea? O pun pe perete, o bagă în sertar, se uită la ea şi se laudă că o au? Noi ne-am gândit ca în loc de diplomă să le facem film. E mult mai bine, pentru că în momentul acesta regizorii, producătorii şi spectatorii au posibilitatea să vadă ce poate actorul. Hârtia cu ştampilă numită diplomă nu arată ce capacităţi are actorul. În fine, după experienţa din aceşti ani, acum am crezut că ne-am copt ca să facem şi un lungmetraj. Din încrederea asta a apărut „Love Building“, iar 10.200 de spectatori în primul weekend dau dovadă că filmul este un mare succes.

Alexandru Papadopol, Dragoş Bucur şi Dorian Boguţă la premiera lungmetrajului care au participat ca producători şi actori FOTO Facebook

Aţi filmat timp de zece zile, un termen foarte scurt pentru un lungmetraj. Cum aţi făcut faţă timpului şi greutăţilor financiare, pelicula fiind montată pe cont propriu?

Doar din dragoste pentru film am putut să ne încadrăm în perioada asta şi în banii existenţi. Am fost şi foarte serioşi, pentru că dacă nu aveam o atitudine corespunzătoare, tot filmul se ducea dracului.

În ce relaţii sunteţi cu tinerii actori? Aţi continuat să le fiţi profesori şi în timpul filmărilor? Aţi avut neînţelegeri cu ei pe platou?

Îţi spun un caz. Un student de-al nostru avea obişnuinţa să întârzie. I-am explicat foarte clar că nu se poate, dar chiar înainte de o filmare importantă el întârziase din nou. Atunci i-am  zis că-l scoatem din distribuţie. Găsisem deja şi alt actor, dar el ne-a rugat mult de tot să nu-i luăm rolul. Am acceptat doar cu o singură condiţie. Platoul se afla la 20 de kilometri de Bucureşti, noi veneam la cinci dimineaţa şi plecam la două noaptea. El însă urma să fie încuiat pe noapte, pentru că nu mai puteam risca. În rest, când ajungeam în faţa camerei, eram toţi colegi. Bineînţeles, unii au mai multă experienţă, alţii mai puţină. Noi, cei cu mai multă experienţă, doar le sugeram că e mai bine să facă aşa şi nu altfel, însă doar prin intermediul regizoarei. Nici conflicte nu prea am avut, acestea apar doar când ai timp pentru ele. Noi am filmat totul în timp foarte limitat şi am terminat la minut, deci nu aveam timp să ne certăm. Eram foarte uniţi, mergeam pe acelaşi drum şi, foarte important, în aceeaşi direcţie.

Cum vezi industria filmului în România şi unde situezi pelicula „Love Building“ în acest peisaj?

Industria filmului înseamnă locul în care se învârt foarte mulţi bani. Filmul românesc este la un nivel mai mult decât înalt. Anul acesta s-au luat foarte multe premii cu filme româneşti precum ar fi „Poziţia copilului“. Altceva e că spectatorul deocamdată nu prea vine să vadă filmele româneşti în cinematografe. Şi tocmai aici, cu o soluţie, se înscrie perfect „Love Building“. Nu este o peliculă de festival şi nici una de premii, e gândită pentru spectator. „Love Building“ speră să aducă cinefilul în sală, iar primul pas e făcut deja. Sperăm să fie un exemplu şi pentru viitoarele producţii.

14 cupluri vin să-şi rezolve problemele, dar dau peste alţi trei care îşi au problemele lor. La un moment dat, nu mai ştii cine-i psihologul şi cine are nevoie de consolare.

Cum e personajul tău, Valentin Preda, şi cât de mult te identifici cu el?

E un mahmur distrus! (râde) Când Iulia Rugină a scris scenariile şi a conturat personajele, s-a inspirat şi din noi (n.r. Dragoş Bucur, Alexandru Papadopol şi Dorian Boguţă). Era cam un an în urmă la Cluj, la un festival de film, când Iulia era pe punctul de a scrie scenariile. Atunci m-a văzut pe mine extraordinar de mahmur, cu ochelarii pe ochi, mă durea capul, pentru că, o zi mai devreme, a fost o premieră de-a mea şi-ţi închipui că în acea noapte s-a băut. Atunci i-a şi venit personajul meu, un mahmur căruia i s-a întâmplat ceva în dragoste şi el e distrus. Ce i s-a întămplat lui, dă Doamne mie să nu mi se întâmple, dar oricum atunci când lucrezi asupra unui rol, cauţi ceva în tine să-i dai lui.

Artistul îşi salută fanii din sală FOTO TIFF/Facebook 

Cum poate un distrus şi ghinionist în dragoste să dea sfaturi cuplurilor cu probleme? Nu e tragic?

Ba da, dar e şi comic! 14 cupluri vin să-şi rezolve problemele, dar dau peste alţi trei care îşi au problemele lor. La un moment nu mai ştii cine-i psihologul şi cine are nevoie de consolare.

În „Love Building“ ai jucat, dar ai fost şi producător. Cum ai reuşit să îmbini două roluri diferite?

Nu e foarte simplu pentru un producător să fie şi actor, dar în cazul meu a fost puţin altfel. O aveam în curte pe Iulia Rugină, regizoarea filmului, cu care am mai lucrat înainte şi eram încrezut în ceea ce poate să facă. Având-o pe ea alături, rolul meu de producător s-a simplificat destul de mult pe platou, pentru că ea era şefa, iar ca producător şi actor ascultam ce spune ea. Bineînţeles, înainte citisem scenariile şi am văzut ce era bine şi ce era rău şi am încercat să găsim soluţii. În plus, am avut o echipă de producători executivi care ne-au ajutat foarte mult.

Spuneai într-un interviu că actoria te limitează într-un fel sau altul. De asta ai decis să montezi alte filme ca producător şi regizor?

Dacă e să vorbim de creaţie pură, mai degrabă aş compara actoria cu regia. Meseria de producător presupune creativitate, dar ţine mai mult de management. Mi-e greu să compar actoria cu producerea, dar faţă de regie, actoria într-adevăr te limitează. În calitate de actor, am un personaj conceput într-un fel anume de scenarist. După care vine regizorul şi spune că-l vede altfel. Viziunea ta trebuie să se suprapună cu cea a regizorului, dar al lui are o pondere mai mare, pentru că el gândeşte în ansamblu. Regizorul e ca o tablă de şah care gândeşte în mai multe direcţii şi dă frâu liber  imaginaţiei, iar actorul - doar o mică piesă. Producătorul e cel care trebuie să aducă o tablă bună de şah şi nişte figurine instruite.

Dacă regia îţi dă o mai mare posibilitate de manerve, nu te-ai gândit să renunţi de tot la actorie şi să treci în spatele camerei?

Nu, niciodată, actoria este prima mea dragoste. Actoria îmi dă unele satisfacţii, iar regia altele. Dacă e să glumim, păi e foarte plăcut să mergi pe stradă şi oamenii să te salute, iar pe alături să treacă autobuzele pe care sunt imprimate fotografii enorme cu tine (râde). Regia consumă mai mult, în sens creativ.

Astăzi eşti unul dintre actorii pe val în România. Cum a fost drumul către recunoaştere şi acceptare?

A fost foarte greu, dar de m-ai întreba dacă aş vrea să refac acest drum, aş spune cu certitudine „da“. Chiar dacă, ajuns cu valiza la Gara de Nord din Bucureşti, nu ştiam pe nimeni, nu ştiam unde să merg şi ce să fac. Era un oraş în construcţie şi plin de mizerie. Mi-am luat un ziar unde am găsit un anunţ şi mi-am închiriat o garsonieră la marginea oraşului. Ca să pot supravieţui şi plăti chiria, m-am angajat noaptea la un bar, unde spălam vasele şi vindeam bere. Ziua mergeam pe la castinguri, iar toată chestia asta a durat patru ani. Dar uşor am început să intru în atmosfera oraşului şi să învăţ multe lucruri. Am scăpat şi de accentul basarabean, pentru că trebuia să renunţ la multe lucruri pentru a merge înainte. Nimeni nu oferea roluri de personaje moldoveneşti. Dar am reuşit. Important e să crezi şi să-ţi doreşti ceva foarte mult. Nu ştiu dacă pot să fac film, dar sunt sigur că altceva nu ştiu să fac.

Ca să pot supravieţui şi plăti chiria, m-am angajat noaptea la un bar, unde spălam vasele şi vindeam bere. Ziua mergeam pe la castinguri, iar toată chestia asta a durat patru ani.

La Chişinău ai făcut în exclusivitate teatru. Dorinţa de a face film a fost unul dintre motivele plecării la Bucureşti?

Am făcut doar teatru la Chişinău pentru că numai asta se putea face. Să fi fost dezvoltată ramura filmului, făceam şi film. La Bucureşti am plecat să fac teatru şi film, concomitent. Când în România au început a face filme, am început să joc în seriale şi lungmetraje. Până la urmă, am ajuns să fac doar film, dar dacă mi-ar propune cineva să fac teatru, nu m-aş da în lături. Uneori mi-e dor de spectatori, de sala vie.

Ai plecat din Chişinău la 28 de ani, având deja o experienţă la Teatrul „Mihai Eminescu“. De ce ai decis să faci această schimbare  bruscă?

Pentru că nu m-am mulţumit cu ce aveam. Nu sunt persoana care să se mulţumească cu puţinul. Făceam teatru, dar nu-mi era deajuns, vroiam neapărat să joc în filme. Să zic printr-o metaforă: am învăţat să sar de pe o trambulină de trei metri, de pe care am sărit deja atâtea ori. La un moment dat am vrut să urc  mai sus, pe cea de şapte metri, şi să sar într-o piscină mai adâncă. În Moldova, ani la rând săream în aceeaşi piscină de la aceeaşi înălţime, iar o trambulină mai înaltă nu putea fi construită. Iată de ce am ales să plec într-un loc cu mai multe piscine. Nu uit însă niciodată unde am învăţat să sar. Dacă nu exista prima piscină, nu exista nici actuala. Asta vreau să fie clar: nu am uitat de unde vin şi unde mi-am făcut primii paşi şi nici nu mă feresc să spun că sunt din Moldova.

Urmăreşti situaţia culturală din Chişinău?

Nu foarte mult, dar sunt la curent. Nu sunt rupt de Moldova, vin în ţară de două ori pe an pentru a-mi vizita părinţii. Mai am şi prieteni care au rămas în teatru, mai discutăm şi cunosc situaţia. În 14 ani au mai apărut câteva festivaluri, s-au mai deschis câteva teatre underground şi asta dă dovadă că lumea a început să gândească puţin altfel. Din păcate, îmi pare că înainte teatrele mai des se „plimbau“ prin alte ţări, inclusiv în România. Acum văd foarte rar la Bucureşti un teatru care să vină în vizită şi să joace ceva, şi e mare păcat. Ori sunt mai proaste spectacolele, ori nu-i mai interesează pe actori să vină să joace aici. Cu mare plăcere aş face un film sau un spectacol la Chişinău, dar nu cred să mă cheme cineva.

Filmul „Love Building“ va avea o proiecţie la Chişinău?

Mi-aş dori foarte mult să aduc filmul în Moldova şi voi face tot posibilul pentru asta, mai cu seamă că în „Love Building“ joacă, în afară de mine, încă doi tineri actori moldoveni - Ion Rusu şi Elena Crâşmaru. În primul rând, trebuie să găsesc un om care să-l poată distribui şi altul care să poată organiza un eveniment la Chişinău şi să promoveze pelicula. 

Actorul afirmă că personajul său este un mahmur distrus FOTO Adi Marineci

Profil

Profesie: actor de teatru şi film, regizor şi producător;

Vârstă: 42 de ani.

Dorian Boguţă s-a născut la Chişinău. A jucat timp de şapte ani la Teatrul Naţional „Mihai Eminescu“. Între 2001 şi 2002 a fost asistent universitar la UNATC. A debutat în calitate de regizor cu filmul „Zece“ (2009).

Primul său rol jucat în România a fost Maestrul în pelicula „Dacă aveţi un minut... foarte bine“ (2003)

A urmat rolul din serialul „Numai iubirea“ (2004),  interpretând un personaj secundar, Gino Bucur.

În 2005 a jucat în drama regizată de Cristi Puiu, „Moartea domnului Lăzărescu“, care a luat marele premiu la Cannes.

Tot în 2005 primeşte rolul lui George în alt serial cunoscut – „Lacrimi de iubire“.

2009 devine un an crucial. Rolul lui Miţu în filmul „Francesca“, iubitul unei educatoare care pleacă în Italia (Monica Bârlădeanu), i-a adus mai multe roluri principale.

„Bitwa pod Wiedniem“ (2012) este o dramă istorică filmată de Polonia şi Italia, prima producţie străină în care are rol principal.

În proiect sunt filmele „Bucureşti NonStop“ şi „Bad Penny“.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: