Perpetuarea actualei majorităţi parlamentare agravează situaţia politică şi economică din Republica Moldova

Perpetuarea actualei majorităţi parlamentare agravează situaţia politică şi economică din Republica Moldova

Analistul Institutului UE pentru Studii de Securitate de la Paris, Nicu Popescu. FOTO: Arhiva Adevărul

Reînceperea unei noi competiţii electorale între partide va agrava şi mai mult actuala situaţie de criză economică din Republica Moldova, susţine analistul Institutului UE pentru Studii de Securitate de la Paris, Nicu Popescu. Într-un interviu pentru Radio Europa Liberă, acesta a declarat, totodată, că perpetuarea actualei majorităţi guvernamentale agravează situaţia politică, economică şi nu duce la resetarea reformelor, transmite IPN.

Ştiri pe aceeaşi temă

Nicu Popescu a mai subliniat faptul că, pe de altă parte, şi plonjarea în alegeri anticipate ar avea un impact foarte negativ asupra ţării.

   „Nu cred că s-a schimbat ceva în matematica parlamentară în ultimul an. Şi nu este foarte clar cam de ce un parlament care în ultimul an nu a putut asigura stabilitatea politică şi continuitatea guvernelor, darmite un proces de reforme lungi, structurale şi cât de cât sistematice, şi-ar schimba acum drastic direcţia de mişcare. Da, probabil o majoritate poate fi constituită, însă, din păcate, tipul de Parlament şi în special instinctele, dar şi istoria recentă în comportamentul acelor partide care au guvernat Republica Moldova în ultimii ani nu cred că lasă loc foarte mult unei dinamici reformatoare convingătoare”, a menţionat Nicu Popescu.

Referindu-se la viitorul premier şi la viitorul preşedinte, analistul a declarant că partidele şi-ar dori nişte lideri formali, obedienţi, care ar acoperi în continuare tipul de abuzuri care s-au perpetuat şi au subminat până la urmă nu doar popularitatea guvernării, dar şi funcţionarea statului Republica Moldova, care este una extrem de proastă. Cetăţenii au nevoie însă de un premier care ar avea cât de cât o anumită viziune, cât de cât cu un grad şi abilitate de gestionare a economiei, care ar putea stabiliza cât de cât situaţia economică, dar şi să nu permită abuzuri şi corupţie excesivă care duce Republica Moldova într-o situaţie de disfuncţionare statală. Şi acest tip de prim-ministru este foarte greu să îl găseşti, a notat analistul.

Cât ţine de datele celui mai recent barometru de opinie publică, care denotă că 88% dintre cei intervievaţi cred că ţara merge într-o direcţie greşită, Nicu Popescu a menţionat că Moldova, de la independenţă şi până azi, a fost o ţară cu un grad foarte înalt de pesimism politic, inclusiv la scară regională. Pe lângă acest factor structural şi preexistent actualelor crize politice din Moldova, evident se suprapune şi dezamăgirea faţă de promisiunile nerealizate ale guvernărilor, formal sau declarat pro-europene din ultimii ani.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările