Pensia judecătorilor din Republica Moldova ajunge la 20.000 de lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Colegiul civil comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie (CSJ) a emis o încheiere prin care a confirmat că Valeria Şterbeţ, fostă judecătoare la Curtea Constituţională şi CSJ, va primi de la 1 ianuarie 2014 o pensie lunară de 19.266 de lei, de aproape 17 ori mai mare decât pensia medie din ţara noastră.

Pe 30 ianuarie 2014, fosta judecătoare la Curtea Constituţională Valeria Şterbeţ a depus cerere de chemare în judecată împotriva Casei Teritoriale de Asigurări Sociale din sectorul Centru din Chişinău privind recalcularea îndemnizaţiei lunare viagere şi stabilirea acesteia în mărime de 95% din salariul mediu al Preşedintelui Curţii Supreme de Justiţie de la 1 ianuarie 2014.

Şterbeţ a invocat în cerere noile prevederi din legislaţie adoptate de Parlament prin care de la 1 ianuarie 2014 salariile judecătorilor au fost majorate de 2-3 ori. Astfel în baza noii legi, un judecător de primă instanţă este remunerat cu circa 12.000 de lei, magistraţii de la Curtea de Apel - cu circa 17.000 de lei, iar salariile judecătorilor de la CSJ şi de la Curtea Constituţională ajung la 20.000 de lei. Astfel, şi pensiile foştilor magistraţi ar urma să ajustate la noile lefuri.

Bomba judecătorilor sub sistemul naţional de pensii

Potrivit caclulelor prezentate în instanţă şi acceptate de aceasta de la 1 ianuarie 2014, salariul preşedintelui Curţii Supreme de Justiţie (Mihai Poalelungi) constituie 20.280 de lei, respectiv pensia Valeriei Şterbeţ urmează să fie de 19.266 de lei. Anul trecut fosta magistrată a mai câştigat un proces contra CNAM prin care i-a fost majorată pensia cu 1.080 de lei, de la 10.094 la 11.173 de lei. În consecinţă în doar un an pensia fostei magistrate a crescut de aproape două ori.

Extras din decizia judecatoriei Centru privind pensia Strebet FOTO adevarul

Extras din decizia Judecătoriei Centru în care se menţionează mărimea pensiei Valeriei Şterbeţ

Amintim că în perioada 2001-2007 Valeria Şterbeţ a fost preşedinte al Curţii Supreme de Justiţie, iar din 2007 şi până în februarie 2013 judecătoare la Curtea Constituţonală.

Parlamentul nu a prevăzut bani pentru plata pensiilor mari pentru judecători 

CNAS susţine că instanţele (decizia judectoriei Centru a fost menţinută de Curtea de Apel Chişinău)  au apreciat arbitrar probele prezentate de reclamant/intimat şi acest fapt a dus la emiterea unei hotărâri judecătoreşti nemotivate şi ilegale care urmează a fi casată. Totodată a precizat, cu privire la recalcularea îndemnizaţiei lunare viagere în mărime de 95% conform Legii cu privire la salarizarea judecătorilor, că nu este stabilită procedura legală de recalculare a îndemnizaţiilor date şi nu sunt alocate sursele financiare pentru astfel de scopuri.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite