Pe străzile din Chişinău vor circula de încă 20 de troleibuze noi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Troleibuze Chisinau

Pe străzile Capitalei vor circula, începând cu 2 martie, încă 20 de troleibuze nou-achiziţionate. Timp de un an, municipalitatea îşi propune să cumpere 100 de troleibuze şi tot atâtea autobuze, atât noi, cât şi la mâna a doua, transmite IPN.

Primarul Ion Ceban a precizat că zece unităţi noi de transport sunt noi, produse în Belarus şi asamblate în atelierul de reparaţie al Regiei Transport Electric Chişinău. Celelalte zece troleibuze, de model „Skoda”, cu parcurs, au fost procurate din oraşul Riga, Letonia. Unităţile de transport vor circula pe rutele 10, 17, 13, 2, 4, 22, 21.

„Pe partea de troleibuze, într-un an, un an şi jumătate, cel mai probabil, vom avea 100 de unităţi de transport. La fel vrem să se întâmple şi cu autobuzele. Este lansată licitaţia interrnaţională, repetat, pentru autobuze, cu publicarea în jurnalul Uniunii Europene. Dar examinăm şi opţiunile de atragere a diferitor altor modalităţi şi instrumente, inclusiv şi asamblarea unităţilor de transport”, a detaliat Ion Ceban.

Primarul a menţionat că şi maxi-taxi-urile au dreptul la viaţă, în cazurile în care asigură pasagerilor confort şi securitate. Dar, potrivit lui Ion Ceban, aceste condiţii în acest moment nu sunt respectate.

Directorul şi vicedirectorul Regiei Transport Electric Chişinău nu a fost prezenţi la lansarea celor 20 de troleibuze, pentru că, potrivit lui Ion Ceban, sunt diagnosticaţi cu COVID-19.

Republica Moldova



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite