Patru persoane, printre care un fost poliţist şi un ofiţer de urmărire penală, reţinute pentru trafic de influenţă

Patru persoane, printre care un fost poliţist şi un ofiţer de urmărire penală, reţinute pentru trafic de influenţă

Patru persoane, printre care un fost poliţist şi un ofiţer de urmărire penală din cadrul Inspectoratului de poliţie Cahul, au fost reţinute miercuri, 11 septembrie, de ofiţerii direcţiei generale teritoriale Sud a CNA şi oficiul Sud al Procuraturii Anticorupţie. Cei patru sunt suspectaţi că ar fi încercat să influenţeze decizia finală într-un dosar penal, pornit pentru trafic de droguri.

Bănuiţii ar fi cerut de la denunţător 5.000 de euro, susţinând că ar avea influenţă asupra anchetatorului şi procurorului, care conduce urmărirea penală, şi că-i poate determina pe ambii să adopte o soluţie favorabilă pe caz. În final, suma de 5.000 de euro a fost redusă la 2.000 de euro, banii fiind transmişi în două tranşe, sub controlul CNA.
 
Pe numele celor reţinuţi a fost iniţiată o urmărire penală pentru trafic de influenţă, iar dacă vor fi găsiţi vinovaţi, aceştia riscă amendă în mărime de la 3.000 la 4.000 unităţi convenţionale sau închisoare de la 2 la 6 ani.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: