Parlamentul Republicii Moldova a ajuns la final de sesiune. Vacanţa deputaţilor, întreruptă de o şedinţă specială

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Parlamentul Republicii Moldova şi-a încheiat sesiunea de toamnă-iarnă, marţi, 29 decembrie. Deputaţii au ieşit în vacanţă, însă urmează să se adune luni, 4 ianuarie, la o şedinţă specială de dezbatere a subiectului de învestire a Guvernului Sturza, transmite IPN.

Andrian Candu, preşedintele Parlamentului, a spus la ultima şedinţă din sesiunea de toamnă – iarnă că anul 2015 a fost destul de greu din punct de vedere politic. „Cu toate provocările am dat dovadă uneori de consolidare, deputaţii au lucrat cot la cot, umăr la umăr, în Parlament am examinat şi aprobat peste 230 de acte normative, am avut peste 40 de şedinţe plenare, am avut comisii de anchetă, multe bune şi multe rele, cu regret însă intrăm în 2016 fără Guvern. Cu această ocazie vă anunţ că Biroul permanet a decis ca pe 4 ianuarie, la ora 14.00, va avea loc şedinţa specială şi vă invit să participaţi”, a spus oficialul.

Andrian Candu a adăugat că în anul 2016 Republica Moldova va marca 25 de ani de independenţă şi ar trebui ca acest an să fie deloc asemănător celui care se încheie acum şi a îndemnat deputaţii să muncească pentru a aduce ţării prosperitate.

Preşedintele legislativului a amintit că Moldova este republică parlamentară şi fiecare deputat poartă responsabilitate, indiferent de culoarea politică. Astfel, un mesaj de consolidare, de armonie şi de înţelepciune pentru 2016 ar trebuie să fie important pentru toţi deputaţii ca aceştia să-şi consolideze eforturile în folosul cetăţenilor.

De această dată preşedinţii fracţiunilor parlamentare nu au avut alocuţiuni la final de sesiune.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite