Parlamentul de la Chişinău a votat alocarea banilor pentru achitarea datoriei faţă de Gazprom

Parlamentul de la Chişinău a votat alocarea banilor pentru achitarea datoriei faţă de Gazprom

Parlamentul a votat, în lectură finală, proiectul de rectificare a bugetului de stat pentru anul curent, care prevede şi alocarea sumelor necesare pentru achitarea datoriei curente către concernul rus Gazprom. Pentru a nu admite sistarea livrării gazelor naturale, proiectul a fost examinat în regim de urgenţă, la demersul premierului Natalia Gavriliţa, transmite IPN.

Reprezentaţii executivului au argumentat rectificarea prin necesitatea îndeplinirii condiţiilor impuse de compania rusă Gazprom faţă de Moldovagaz, în vederea evitării deconectării de la sursa de aprovizionare a Republicii Moldova cu gaze naturale şi susţinerii capacităţii de achitare a consumului. „După cum vedeţi, Republica Moldova este într-un risc iminent de a fi deconectată de la furnizarea gazelor. Aceasta nu este o ameninţare, nu este, cum s-a discutat în public, ceva organizat, show mediatic. Ci este un risc real, care se probează prin faptul că la 22 noiembrie 2021, Gazprom a expediat o scrisoare către Moldovagaz prin care a iniţiat un ultimatum în privinţa sistării livrării gazelor naturale timp de 48 de ore, în cazul neachitării datoriei pentru luna octombrie şi a avansului în mărime de 50% pentru gazele naturale furnizate în noiembrie 2021”, a declarat ministrul finanţelor, Dumitru Budianschi, în plenul Parlamentului. Potrivit lui, în aceeaşi zi, conducerea Moldovagaz a expediat o scrisoare vicepremierului Andrei Spînu, solicitând implicarea Guvernului în soluţionarea problemei, în condiţiile în care compania are deficit de flux financiar şi nu poate achita imediat suma solicitată de compania rusă. În debutul şedinţei Parlamentului, deputaţii din Blocul Comuniştilor şi Socialiştilor au cerut audierea premierului Natalia Gavriliţa, pentru a explica datoria Republici Moldova faţă de Gazprom. Potrivit lor, nu este clar de ce 1,4 miliarde de lei sunt scoşi din bugetul statului şi transferaţi pe contul companiei Energocom. Deputaţii din Partidul Acţiune şi Solidaritate nu au susţinut demersul cu privire la audierea prim-ministrului. Pentru rectificarea bugetului de stat pentru anul 2021 au votat 57 de deputaţi PAS şi trei deputaţi din Partidul politic Şor. Deputaţii comunişti şi socialişti au votat împotrivă. Soluţia propusă de Guvern pentru achitarea datoriei curente de către Moldovagaz faţă de Gazprom constă în încheierea unui contract de cesionare către Energocom a unei părţi din datoria Termoelectrica faţă de Moldovagaz. Este vorba despre suma de circa 1,4 miliarde de lei, necesară pentru plăţile curente către Gazprom. Energocom va achita această datorie cesionată, iar Moldovagaz va face plata către Gazprom. Relaţia pe viitor dintre Energocom şi Termoelectrica va fi soluţionată în perioada următoare, ţinând cont că ambele sunt companii de stat, a precizat mai devreme vicepremierul Andrei Spânu, care a ajuns la o înţelegere cu Gazprom privind extinderea până vineri a termenului de achitare a datoriei Moldovagaz.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările