Parada militară de la Tiraspol atentează la procesul de reglementare a conflictului transnistrean

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Biroul pentru Reintegrare al Guvernului de la Chişinău apreciază manifestaţiile desfăşurate astăzi, 2 septembrie, la Tiraspol, ca fiind orientate spre subminarea integrităţii, suveranităţii şi indepentenţei Republicii Moldova şi a procesului de reglementare a conflictului transnistrean. Instituţia menţionează totodată că ideologia acestor evenimente îngrijorează prin accentul ei pronunţat militarist.

”În timp ce poporul Republicii Moldova a marcat Ziua Independenţei printr-o paradă a portului popular, prin evenimente culturale, concerte şi expoziţii de artă, prin promovarea spiritului de conciliere şi pace, în regiunea transnistreană iau amploare acţiunile de propagandă a urii, demonstraţiile de forţă, aplicaţiile militare. Considerăm că această ritorică agresivă şi de autoizolare este împotriva intereselor locuitorilor din regiunea transnistreană, mai ales pe fundalul înrăutăţirii situaţiei social-economice şi cel al refuzului de a continua negocierile pentru reglementarea politică definitivă a conflictului transnistrean”, se menţionează într-un comunicat de presă remis de către Biroul pentru Reintegrare al Guvernului.

Instituţia îşi exprimă, totodată, convingerea că reglementarea problemei transnistrene şi soluţionarea tuturor disensiunilor trebuie să aibă loc prin metode politice, cu respectarea principiilor independenţei, suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Republicii Moldova în frontierele internaţional recunoscute cu acordarea unui statut juridic special regiunii transnistrene.

”Considerăm că aceasta este singura perspectivă, ce va permite asigurarea valorilor democratice, a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, va soluţiona problemele de ordin economic, social, juridic şi umanitar cu care se confruntă locuitorii de pe ambele maluri ale Nistrului în consecinţa conflictului politico-militar iniţiat acum un sfert de secol pentru a submina independenţa Republicii Moldova”, se mai scrie în comunicat.

Astăzi la Tiraspol are loc o paradă militară şi un şir de alte manifestări organizate de administraţia separatistă cu ocazia împlinirii a 25 de ani de la aşa-zisa independenţă a autoproclamatei entităţi din stânga Nistrului.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite