Pacienţii din spitalele de psihiatrie nu pot vota

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Datorită posibilităţii de a vota şi în alte localităţi decât cea de reşedinţă, toţi cetăţenii Republicii Moldova cu drept de vot îşi vor putea exprima opţiunea privind alegerile parlamentare desfăşurate astăzi. Cu toate acestea, s-au înregistrat încălcări ale acestui drept, în special în cazul persoanelor internate în spitalele psihiatrice.

Astfel, la spitalul psiho-neurologic din Bălţi au votat deja 110 persoane conform procedurii de vot la locul aflării şi nu au fost depistate încălcări, în timp ce la Spitalul Clinic Municipal de Psihiatrie din Codru au fost depistate şase cazuri de îngrădire a dreptului la vot.

Conform spuselor pacienţilor, mulţi dintre ei nu au fost informaţi că trebuie să ceară administraţiei spitalului să fie incluşi pe liste suplimentare suplimentare. La rândul său, administraţia spitalului este responsabilă de întocmirea acestei liste şi să le prezinte biroului electoral până sâmbătă, ora 18:00, conform aceluiaşi Regulament din 25 septembrie 2014.

În urma discuţiei cu pacienţii şi reprezentanţii spitalului, s-a constatat că lucrul cu listele electorale în cadrul Spitalul Clinic Municipal de Psihiatrie din Codru s-a finisat joi, la ora 12.00, ceea ce presupune că persoanele care au fot internate după ora 12.00 şi inclusiv până la ora actuală nu se vor regăsi în liste şi respectiv nu vor putea vota.

Republica Moldova



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite