Obţineau carduri bancare din afara R. Moldova, în bază de procură, pentru ca apoi să-i lase fără bani pe titulari. Schema pusă la cale de un grup de moldoveni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Procuratura pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale, de comun cu Direcţia Investigarea Fraudelor Economice a Inspectoratului General al Poliţiei, a destructurat un grup criminal organizat, care a sustras 200.000 lei de la un grup de persoane, în bază de procuri semnate de victime, însă, cu mandatarea acestora să-i reprezinte pentru alte scopuri.

Pe de altă parte, procurile semnate nu excludeau şi posibilitatea ca bănuiţii să întreprindă şi alte acţiuni în numele acelor persoane, despre care ele însă nu ştiau: crearea conturilor bancare în beneficiul persoanelor, pe care erau depuse sume de bani la care acestea aveau dreptul să pretindă, prin lege, însă nu-şi valorificaseră acest drept. Prin urmare, victimele nu erau la curent că altcineva în numele lor primea banii ce li se cuveneau.

Oamenii legii au documentat acţiunile ilegale ale grupului criminal, care a activat începând cu anul 2016 până în prezent. Membrii grupului au deschis conturi bancare pe numele mai multor persoane în băncile din afara ţării, fără ca aceştia să ştie, în baza procurilor semnate de victime, în scopul efectuării altor operaţiuni, de fapt. Următorul pas al bănuiţilor a fost să sustragă din conturile victimelor sume impunătoare de bani prin intermediul automatelor bancare ATM din Moldova.

În rezultatul percheziţiilor, au fost găsite şi ridicate documente şi date folosite la săvârşirea infracţiunilor. Prin urmare, pe acest caz au fost iniţiate două cauze penale: furt săvârşit de un grup criminal organizat, precum şi folosirea documentelor oficiale false.

Suspecţii riscă închisoare de până la 6 ani şi amendă în valoare de până la 167.500 lei.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite