FOTO O imensă panglică „Sfântul Gheorghe“ a fost întinsă în centrul Chişinăului, cu ocazia Zilei Victoriei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Potrivit organizatorilor, panglica are 200 de metri lungime FOTO: grenada.md
Potrivit organizatorilor, panglica are 200 de metri lungime FOTO: grenada.md

O panglică cu lungimea de 200 de metri şi lăţimea de 7 metri, în culorile negru şi portocaliu, a fost purtată prin centrul Chişinăului în timpul unui marş organizat de mai multe organizaţii neguvernamentale proruse pentru a marca 70 de ani de la „eliberarea Moldovei de sub ocupaţia fascistă româno-germană“ şi 69 de ani de la victoria asupra fascismului în cel de-al Doilea Război Mondial.

Manifestanţii au mărşăluit de la monumentul „Eliberarea“ din scuarul Academiei de Ştiinţe a Moldovei până în piaţa centrală a oraşului, numită în perioada sovietică Piaţa Victoriei. În fruntea coloanei s-au deplasat pe bulevardul principal câteva maşini şi motociclete retro.

La eveniment au participat câteva sute de persoane: tineri cu steaguri, veterani de război cu medalii prinse la piept şi garoafe roşii în mâini. Unii activişti erau îmbrăcaţi în scurte roşii cu inscripţia „Patria - Uniunea Euroasiatică“.

Manifestaţia a stârnit nedumerirea unor trecători, care s-au dat cu părerea că panglica „Sfântul Gheorghe“ ar trebui să fie înlocuită cu tricolorul.

masini panglica sfantul gheorghe
panglica sfantul gheorghe
manifestatie panglica sfantul gheorghe
veterani panglica sfantul gheorghe

La manifestaţia cu parfum sovietic au participat câteva sute de persoane FOTO: Tudor Iovu

După concertul grandios organizat de ruşi anul trecut pe 9 mai în Piaţa Marii Adunări Naţionale, Primăria Chişinău a rezervat locaţia pentru Ziua Europei. În acest an aici va avea loc o paradă a fanfarelor. Evenimentele legate de celebrarea Zilei Victoriei vor avea loc la complexul „Eternitate“, cu participarea conducerii de vârf a ţării.

Panglica negru-oranj este parte a Ordinului „Sfântul Gheorghe“, cea mai înaltă distincţie militară instituită de Ekaterina a II-a, care este promovată în ultimii ani drept un simbol al victoriei în cel de-al Doilea Război Mondial. Recent, presa ucraineană a scris că aceasta a devenit şi o emblemă a invaziei ruse în Ucraina, deoarece este purtată de militanţii proruşi.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite