Noile paşapoarte biometrice vor fi de culoare bordo şi vor avea un nivel sporit de securitate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: inprofunzime.md
FOTO: inprofunzime.md

Potrivit viceministrului Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor Dumitru Parfentiev, Republica Moldova va prelua culoarea paşapoartelor europene şi va introduce noi elemente de securitate.

„Paşaportul biometric conţine un cip cu datele posesorului, inclusiv amprentele digitale şi fotografia acestuia. Astfel, este imposibil de falsificat“, a afirmat viceministrul. Noul act va avea acelaşi termen de valabilitate de şapte ani şi va conţine un mecanism de control suplimentar de acces care sporeşte esenţial accesul la datele introduse în cip.

În noiembrie 2013, ministrul Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor, Pavel Filip, anunţa că noile paşapoarte vor fi eliberate începând cu toamna acestui an şi nu vor avea un preţ mai mare decât documentele actuale. Cele eliberate timp de 30 de zile costă astăzi 700 de lei.

Culoarea roşu de Burgundia a paşapoartelor Uniunii Europene, precum şi alte caracteristici tipice ale documentelor au fost adoptate în anul 1980.

Potrivit portalului viza.md, multe statele ale lumii preferă o culoare închisă pentru actele de identitate, întrucât „se murdăresc mai greu şi arată puţin mai oficial“. Ţările islamice preferă culoarea verde, paşapoartele agenţilor Interpol sunt de culoare neagră, iar membri ONU au acte de culoare albastru închis. 
 

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite