Noi termene la eliberarea actelor de identitate moldoveneşti

Noi termene la eliberarea actelor de identitate moldoveneşti

FOTO IPN

Buletinul de identitate nu va mai putea fi primit în termen de trei ore şi şase ore, iar paşaportul în termen de trei ore, şase ore şi zece zile calendaristice. Asta după ce Agenţia Servicii Publice (ASP) a sistat din data de 15 aprilie respectivele servicii. În schimb buletinul de identitate şi paşaportul vor putea fi obţinute la data adresării, transmite IPN.

Eliberarea documentelor la data adresării se va face de către Serviciul eliberare a actelor de identitate Centru, municipiul Chişinău (SEAI Centru) de pe strada Alexandru cel Bun, 56. Cererile vor fi recepţionate de luni până vineri în intervalul orelor 8.00 şi 13.00, iar înmânarea actelor se va face între orele 16.30 şi 17.00. Tototdată, SEAI Centru va oferi servicii de eliberare a actelor de identitate în termen de 24 de ore şi cinci zile calendaristice.

Programul de lucru al oficiului este de luni până sâmbătă, de la 8.00 la 17.00. În ziua de sâmbătă SEAI Centru va presta servicii numai în termenele de 5 zile lucrătoare, 15 şi 30 de zile calendaristice.

De asemenea, în centrele multifuncţionale din municipiul Chişinău, numărul 1, 2, 3 şi 4 vor fi prestate servicii de eliberare a actelor de identitate doar în termene de cinci zile lucrătoare, 15 şi 30 de zile calendaristice.

Potrivit ASP, măsurile au fost luate în scopul eficientizării proceselor de prestare a serviciilor de eliberare a actelor de identitate şi de evidenţă a persoanelor.

Informaţii suplimentare referitoare la eliberarea actelor de identitate, program de muncă, termene sau tarife, pot fi găsite pe pagina web: www.asp.gov.md sau prin apel telefonic la numărul 14909.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: