Niciun avion nu decolează şi nu aterizează la Chişinău din cauza ceţii

Niciun avion nu decolează şi nu aterizează la Chişinău din cauza ceţii

FOTO IPN

Cel puţin 27 de zboruri au fost anulate, pe parcursul zilei de ieri şi noaptea trecută, pe Aeroportul Internaţional Chişinău, din cauza ceţii dense. Şi pentru unele avioane care trebuie sa decoleze în această dimineaţă zborurile nu sunt încă anunţate. Situaţia este similară şi în cazul aterizărilor.

Ştiri pe aceeaşi temă

Solicitată de IPN, Rodica Rusu, sefa serviciului de presă al companiei Avia Invest, care administrează Aeroportul Internaţional Chişinău, a spus că joi de pe aeroport au decolat doar avioanele spre Barcelona (ora 05.50), Tel Aviv şi Milano (06.10), Moscova (ora 07.00 şi ora 10.00), Bruxelles (08.10) şi Istanbul (13.35).

De joi noaptea şi până la această oră, niciun avion nu a putut ateriza pe Aeroportul International Chişinău, cu excepţia aeronavei care a venit de la Milano ieri la ora 11.50. De la ora 13.35, joi, nu a fost operat niciun zbor de la Chişinău. Şi nici nu se anunţă când vor putea fi operate zboruri deoarece ceaţa persistă.

Preşedintele Republicii Moldova, Igor Dodon, care este aşteptat de la Moscova, urma să susţină astăzi un briefing pe aeroport. Din cauza că nicio cursă nu poate fi realizată, briefingul a fost anulat.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările