Neutralitatea Moldovei este de faţadă. „O relaţie defensivă cu România, Ucraina, Polonia şi Turcia ar fi extrem de utilă”
0
Istoria ne demonstrează că atât statele aflate în alianţe, cât şi statele neutre au avut de suferit în urma războaielor mondiale.
În realitate, neutralitatea Republicii Moldova este oricum de faţadă, din moment ce există trupe ruseşti, de ocupaţie, în Transnistria, iar Rusia le menţine acolo ca să se asigure că Moldova nu are şanse reale să adere la NATO, crede Şerban Filip Cioculescu, cercetător român şi expert în studii de securitate şi apărare.
Şerban Filip Cioculescu a explicat că prin vizita la Chişinău a generalului american Adrian Bradshaw s-a transmis un semnal clar de susţinere din partea Washington-ului pentru Republica Moldova. Astfel, Moldova se transformă într-un element regional solid de garantare a păcii prin stăvilirea efectelor conflictului din Ucraina. Expertul a subliniat că nu se ştie cum poate escalada un conflict regional în viitor, în contextul în care ar exista o contra-pondere la NATO, respectiv o alianţă între Rusia şi China. Din acest motiv, o relaţie defensivă între Republica Moldova, Ucraina, România şi Polonia, cu eventualul sprijin al Turciei, ar constitui un dispozitiv extrem de util pentru Chişinău.
Subiectul NATO în Republica Moldova este discutat diferit. Ce reprezintă NATO mai exact pentru cetăţeni, dincolo de strategia de securitate a unui stat? De ce credeţi că există în continuare o mistificare în Republica Moldova şi o susţinere scăzută pentru o eventuală aderare la Alianţa Nord-Atlantică?
NATO este o alianţă defensivă şi un pact de apărare colectivă, aşadar o structură de securitate în care un stat intră de bunăvoie spre a obţine un plus de siguranţă la un cost teoretic mai scăzut decât dacă s-ar apăra singur. Pentru cetăţeni, NATO reprezintă un simbol al Occidentului, ca spaţiu al valorilor euroatlantice, către care Moldova tinde, în efortul său de modernizare. Odată intrat în Alianţa occidentală, un stat atrage mai multe investiţii străine, deoarece capitalurile preferă statele sigure, garantate, cu graniţe stabile şi protectori puternici. De asemenea, NATO este o garanţie contra unor agresiuni din exterior, mai ales acum când avem exemplul Ucrainei, stat-victimă a unui vecin mult mai puternic.
NATO presupune siguranţă pentru cetăţeni şi investitori
În Republica Moldova, partidele antioccidentale (PCRM, PSRM etc.) au creat o propagandă anti-NATO, pe alocuri mai puternică decât cea anti-UE, sugerând că aderarea la NATO ar fi periculoasă pentru republică, pentru că ar antagoniza inutil Rusia, iar Moldova ar greşi renunţând la neutralitatea ei constituţională. Mulţi cetăţeni au luat de bună propaganda promoscovită şi au socializat norme antioccidentale, aşa se explică acest lucru. În realitate, neutralitatea Moldovei e oricum de faţadă, din moment ce există trupe ruse, de ocupaţie, în Transnistria. Iar Rusia le menţine acolo şi ca să se asigure că Moldova nu are şanse reale să adere la NATO, să abandoneze neutralitatea...un cerc vicios.
Republica Moldova îşi schimbă strategia de securitate. Care va fi potenţialul acestui document în contextul arhitecturii de securitate regionale şi globale? Cum poate Republica Moldova să se transforme dintr-un consumator de securitate într-un furnizor de securitate?
Noua strategie de securitate trebuie să ia în calcul noile riscuri, ameninţări şi provocări, atât pe cele mai vizibile, cât şi pe cele mai difuze, din vecinătatea imediată sau de la distanţă geografică mai mare, de natură externă, dar şi internă. Documentul ce va fi asumat de clasa politică de la Chişinău trebuie să corespundă atât aşteptărilor poporului, cât şi celor ale partenerilor din UE şi SUA. Nu doar măsuri de apărare şi prevenire a unor noi agresiuni din partea Rusiei şi a separatiştilor transnistreni ori găgăuzi, ci şi contra criminalităţii organizate transfrontaliere, terorismului, măsuri de combatere a corupţiei şi de asigurare a bunei guvernări.
Societatea şi UE, actori importanţi în arhitectura securităţii naţionale
Va trebui inclusă şi o abordare a războiului „hibrid”, a riscurilor de natură cibernetică, dar şi a celor privind accesul la energie. Trebuie remediată şi problema celor circa zece legi din domeniul apărării şi securităţii ce conţin aspecte contradictorii. Munca Consiliului Suprem de Securitate va fi una grea, de durată, dar egalmente trebuie implicată şi societatea civilă, think-tank-urile strategice, spre a avea o abordare cuprinzătoare a securităţii. De asemenea, sunt utile consultările cu reprezentanţi ai instituţiilor UE, spre a crea premisele unei facilitări a integrării Moldovei în UE pe termen mediu sau lung.
Adrian Bradshaw este primul oficial militar NATO de asemenea rang - adjunctul comandantului suprem al Forţelor Aliate în Europa - care vine în Republica Moldova pentru a trimite un mesaj clar de susţinere a securităţii Moldovei. Vizita sa a avut loc la scurt timp după ce noul ministru moldovean al Apărării şi-a exprimat disponibilitatea de a moderniza radical armata naţională şi a vorbit despre necesitatea rediscutării chestiunii privind statutul de neutralitate. Cum apreciaţi declaraţiile oficialului militar NATO? Este această vizită corelată cu schimbarea strategii de securitate a Republicii Moldovei?
Generalul Adrian Bradshaw a transmis un semnal clar de susţinere din partea Washington-ului pentru Republica Moldova, spre a o transforma într-un element regional solid de garantare a păcii prin stăvilirea efectelor conflictului din Ucraina. SUA au trimis 300 de militari în Ucraina pentru a antrena forţele guvernamentale în lupta contra separatiştilor din Est, se discută tot mai mult de înarmarea Ucrainei (mai ales dacă vine un preşedinte republican la Casa Albă în 2016), în acelaşi timp americanii ar dori să nu forţeze mâna Moldovei în ce priveşte abandonarea neutralităţii, fiind vorba de o decizie suverană a poporului. Consolidarea militară a vecinilor de pe flancul estic al NATO este de-acum o prioritate pentru SUA şi aliaţii din NATO. Iar generalul Bradshaw cred că a mai sugerat şi că ar trebui rebalansată cumva apărarea teritorială contra agresiunilor din exterior, ca element complementar cu misiunile internaţionale de tip Kosovo, care au adus vizibilitate Republicii Moldova şi au permis antrenarea militarilor moldoveni. O relaţie defensivă între Moldova, Ucraina şi România, desigur cu sprijinul Poloniei şi de dorit al Turciei, ar constitutui un dispozitiv extrem de util pentru Chişinău, însă din nou s-ar pune problema renunţării le neutralitate, adică ar genera automat presiuni puternice din partea lobby-ului pro-Rusia.
La nivel de populaţie s-a conturat deja un orizont puternic de frică faţă de un nou război mondial. Cât de legitimă este această frică şi ce ar trebui să cunoască cetăţenii despre un posibil conflict mondial?
Desigur că există riscul unui război local, de amploare, în zona Mării Negre, dar şi a unui mondial, prin jocul unor alianţe şi contra-alianţe, de pildă cu focarul în Asia-Pacific. Aparent există armele nucleare şi acest lucru descurajează războiul de agresiune între state ce posedă arme atomo-nucleare. Însă e în curs de creare un scut antirachetă al SUA şi cel complementar al NATO, de asemenea şi alte state bogate vor fi tentate să îşi dezvolte forme de scut ca să se apere şi să nu piardă iniţiativa strategică. Războiul mondial există ca posibilitate, deşi riscul e mic deocamdată. Nu ştim niciodată cum poate escalada un conflict regional, mai ales dacă în viitor va exista o contra-pondere la NATO, de pildă o alianţă Rusia-China, dacă vor exista lideri naţionalişti, militarişti, dornici să ascundă eşecul economic intern prin găsirea adversarilor în exterior. Nu trebuie să trăim cu psihoza războiului, pentru că avem în general lideri raţionali, iar democraţiile evită războiul cu alte democraţii.
Apărarea interesului naţional primează
Însă trebuie să fim vigilenţi, să urmărim posibilele derapaje şi să nu abandonăm apărarea interesului naţional din teama excesivă, paralizantă, de război. Altfel ajungem la mâna unor adversari lipsiţi de scrupule şi care pot mima o doză mare de iraţional şi agresivitate exact ca să îşi impună punctul de vedere. Istoria ne arată că au avut de suferit în războaie mondiale atât state aflate în alianţe, cât şi statele neutre, cărora agresorii nu le-au respectat neutralitatea. Contează poziţia geografică, jocul coaliţiilor, gândirea strategică a liderilor moldoveni, resursele aflate la dispoziţie şi anticiparea acţiunilor celorlalţi actori implicaţi. Şi, desigur, şansa sau neşansa, pe care le grupăm totuşi sub eticheta de „incertitudine” (imprevizibil), ceea ce marele strategic militar Von Clausewitz numea acum două secole „fricţiune”.
Şerban Filip Cioculescu este cercetător ştiinţific gradul doi în domeniul studiilor de securitate la Institutul pentru Studii Politice de Apărare şi Istorie Militară din Bucureşti şi lector invitat la Facultatea de Ştiinţe Politice a Universităţii Bucureşti. Domeniile sale de specializare sunt: teoria relaţiilor internaţionale, studii strategice, securitate regională, organizaţii internaţionale, diplomaţie. A publicat patru volume: „Introducere în Teoria Relaţiilor Internaţionale” la ed. Militară în 2007, „România postcomunistă în ecuaţia strategică a vecinătăţilor: Balcanii, Marea Neagră şi Orientul Mijlociu Extins” la ed. Univ. Bucureşti în 2009, „Terra incognita? Repere pentru „cartografierea” haosului din relaţiile internaţionale contemporane” la ed. Militară în 2010, volumului colectiv „Manual de analiză a politicii externe”(co-editor alături de Iulia Motoc) la ed. Polirom din Iaşi în 2010 şi „Viitorul nu ia prizonieri” la ed. Rao din Bucureşti în 2013. De asemenea, are peste 50 de articole ştiinţifice publicate în reviste de prestigiu din România şi din străinătate.
Se încarcă comentariile...
