Naționala de fotbal a Moldovei, fără căpitanul Sandu Iepureanu în meciul cu Suedia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alexandru Iepureanu - căpitanul selecționatei Moldovei
Alexandru Iepureanu - căpitanul selecționatei Moldovei

22 de jucători, inclusiv șase din Divizia Națională a convocat antrenorul selecționatei Republicii Moldova Gabi Balint pentru meciul din deplasare cu Suedia contând pentru preliminariile Euro-2012.

Din lotul fotbaliștilor care vor intra în cantonamentul naționalei distingem trei jucători importanți care sunt piese de rezistență în compartimentele defensiv și median ale echipei.

Cea mai importantă lipsă este cea a căpitanului Sandu Iepureanu, legitimat la formația rusă Dinamo Moscova. Din cauza unei accidentări el a ratat și debutul clubului său în campionatul Rusiei. În același timp, site-ul oficial al lui Dinamo îl dă ca valid pentru meciul Dinamo - FC Rostov de la sfârșitul acestei săptămâni.ot din cauza unei accidentări, Gabi Balint nu va putea miza nici pe Vitalie Bordian de la echipa ucraineană Metalist Harkiv.

După cum ne-a obișnuit deja, tehnicianul roman a convocat la lot și patru debutanți care pot "prinde" tricoul naționalei. Este vorba despre Maxim Potârniche (Academia UTM Chișinău), Mihai Paşeciniuc (Olimpia Bălți), Anatol Cheptene și Serghei Gheorghiev (ambii - Sheriff Tiraspol).

Lotul complet al tricolorilor convocați pentru meciul Suedia - Moldova (29 martie, ora 20.00, orașul Solna)

Portari - Stanislav Namaşco (Kuban Krasnodar, Rusia), Nicolae Calancea (Zimbru Chișinău)

Fundaşi - Vadim Boreţ (FC Baku, Azerbaidjan), Petru Racu (IFK Norrkoping, Suedia), Victor Golovatenco (FC Krasnodar, Rusia), Simion Bulgaru (Alania Vladikavkaz, Rusia), Igor Armaş (Kuban, Rusia), Vadim Bolohan (FK Sevastopol, Ucraina), Maxim Potârniche (Academia UTM Chișinău)

Mijlocaşi - Eugen Cebotaru (Ceahlăul Piatra-Neamț, România), Igor Ţâgârlaş (Cernomoreţ Odesa, Ucraina), Valeriu Andronic (SKA-Energhia Habarovsk, Rusia), Andrei Cojocari (Dacia Chișinău), Alexandru Suvorov (Krakovia Cracow, Polonia), Serghei Gheorghiev (Sheriff Tiraspol), Alexandru Gaţcan (FC Rostov, Rusia), Mihai Paseciniuc (Olimpia Bălți), Anatol Cheptene (Sheriff)

Atacanţi - Viorel Frunză (Neman Grodno, Belarus), Igor Picuşceac (FC Krasnodar, Rusia), Igor Bugaiov (Lokomotiv Astana, Kazahstan), Anatol Doroş (Irtâş Pavlodar, Kazahstan).

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite