Natalia Moloşag îşi retrage cererea de demisie din funcţia de avocat al poporului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Natalia Moloşag

Avocatul Poporului Natalia Moloşag anunţă că, pe 9 decembrie, a solicitat anularea cererii de demisie depuse anterior în Parlamentul Republicii Moldova.

„Decizia de a solicita anularea cererii de demisie a fost luată urmare a constatărilor controlului general asupra patrimoniului Oficiului Avocatului Poporului, desfăşurat în cadrul instituţiei în perioada 11 octombrie - 8 decembrie 2021 de către comisia de inventariere. Un alt motiv care a determinat-o pe Avocatul Poporului de a lua decizia de solicitare de anulare a cererii de demisie îl constituie intenţia de a nu periclita activitatea Oficiului Avocatului Poporului şi de a asigura continuitatea activităţii instituţiei, precum şi dorinţa de a asigura desfăşurarea corectă, la timp a proceselor în derulare din activitatea OAP, în special în perioada de sfârşit a anului de gestiune”, se spune într-un comunicat de presă.

Potrivit comunicatului, Natalia Moloşag în perioada imediat următoare cererii demisie „a depus eforturi pentru a soluţiona criza instituţională din Oficiul Avocatului Poporului şi a avut un dialog deschis şi eficient cu echipa OAP.”

„Avocatul Poporului Natalia Moloşag asigură că este dispusă să ducă la bun sfârşit controlul intern managerial, în baza Ordinului nr.189 al Ministerului Finanţelor din 05.11.2015 şi a Legii nr.52 din 03.04.2014 cu privire la Avocatul Poporului (Ombudsmanul) şi a Legii Nr. 164 din 31.07.2015 pentru aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Oficiului Avocatului Poporului. Avocatul Poporului consideră că Instituţia Naţională pentru Protecţia Drepturilor Omului trebuie să activeze, să monitorizeze respectarea drepturilor şi libertăţilor omului în Republica Moldova indiferent de orice impedimente”, se mai spune în comunicat.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite