Jurnalismul a fost doar una din armele folosite de Constantin Tănase în această bătălie – poate şi de aici au apărut nenumăratele invidii şi răutăţi la adresa lui din partea unor colegi de breaslă. Unii dintre cei care se declară jurnalişti profesionişti la Chişinău nu au fost în stare să-i egaleze performanţele lui Constantin Tănase. Bătălia pentru limba română în Basarabia a început-o cu mai bine de 20 de ani în urmă şi nu a abandonat-o nici o secundă. Majoritatea jurnaliştilor de limbă română dintre Prut şi Nistru i-au fost colegi ori ucenici lui Constantin Tănase.
 
În anii 90 nu îţi trebuiau trei degete ca să numeri publicaţiile tipărite în româneşte la Chişinău, iar limba română de la televiziune şi radio devenise subiect de bancuri. Fără să lase deoparte specificul basarabean, Constantin Tănase a scos din spaţiul public multe calchieri inutile ruseşti. Nu a fost un adversar al limbii ruse – a fost un promotor al limbii române. Editorialele lui au educat cititorii basarabeni în folosirea unei limbi curate, eliberate de balastul nefolositor rusesc. Iar ucenicii lui, răspândiţi azi prin toate redacţiile din Chişinău au deprins şi dus mai departe această artă a limbii române curate.
 
În Chişinău există unii care încearcă din răsputeri să imite forme fără fond din Bucureşti, uitând că Basarabia trebuie să-şi aducă specificul său în România. Constantin Tănase a promovat permanent originalitatea basarabeană, iar publicaţiile sale au fost proprii Chişinăului, fără a fi prin asta mai puţin româneşti. Constantin Tănase a fost acuzat de duşmani că ”românizează” Basarabia – însă în cazul lui nu a fost vorba de o ”românizare” care să imite Bucureştii, Constantin Tănase nu a făcut altceva decât să scoată la lumină limba română din Basarabia acoperită de zgura imperiului sovietic.
 
Această luptă de un sfert de secol a lui Constantin Tănase a lăsat în urmă la Chişinău un spaţiu public care aparţine limbii române, prin oamenii care s-au aflat în jurul lui şi prin publicaţiile pe care le-a creat şi condus. Iar pentru modificarea acestei moşteniri va fi nevoie de o nouă ocupaţie militară a Basarabiei, de noi deportări şi crime – care sper din tot sufletul că nu se vor mai produce vreodată.