Moscova îl convoacă pe ambasadorul moldovean şi denunţă iniţiativa Chişinăului la ONU în vederea retragerii trupelor ruse din Transnistria

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Moscova consideră iniţiativa Chişinăului la ONU cu privire la retragerea trupelor ruse din regiunea moldoveană separatistă Transnistria drept o nouă acţiune ostilă menită să afecteze relaţiile între cele două ţări, a declarat adjunctul şefului diplomaţiei Serghei Riabkov într-o întâlnire cu ambasadorul moldovean în Rusia Andrei Neguţa, convocat la Ministerul rus de Externe, relatează Tass.

Riabkov i-a atras lui Neguţa atenţia asupra ”iniţiativei provocatoare a Chişinăului, care cere includerea retregerii totale a forţelor străine de pe teritoriul (Republicii) Moldova pe agenda celeii de-a 72-a sesiuni a Adunării Generale a ONU”, se arată într-un comunicat emis de Ministerul rus de externe.

”Rusia a subliniat că Moscova a examinat această măsură, care ignoră adevăratele motive ale prezenţei contingentului rus limitat în zona râului Nistru, drept o nouă acţiune dntr-un lanţ de acţiuni recente şi ostile ale unor politicieni de la Chişinău care nu vor o îmbunătăţire a relaţiilor bilaterale”, se arată în comunicat.

”Cei care iniţiază asemenea acţiuni, care nu corespund aspiraţiilor unei părţi semnificative a cetăţenilor (Republicii) Moldova, trebuie să înţeleagă că ele vor avea un efect negativ inevitabil atât asupra cooperării bilaterale, cât şi a procesului soluţionării crizei din Transnistria”, mai apreciază diplomaţia rusă.

INIŢIATIVA MOLDOVEANĂ

Potrivit unui mesaj al reprezentantului permanent moldovean la ONU Victor Moraru, publicat marţi, Chişinăul cere ONU să-i susţină eforturile în vederea încheierii unei retrageri complete a unităţilor militare străine de pe teritoriul moldovean.

În mesaj se arată că este necesar ca această problemă să fie considerată o nouă etapă diplomatică ”preventivă” într-o regiune în care pacea şi stabilitatea sunt în pericol.

Chişinăul insistă asupra faptului ca misiunea de menţinere a păcii desfăşurată în regiunea separatistă transnistreană să fie transformată într-o misiune cu un mandat internaţional.

Însă liderul transnistrean Vadim Krasnoselski nu doreşte să accepte această iniţiativă, apreciind că retragerea trupelor ruse va conduce la o reluare a conflictului armat.

Preşedintele moldovean prorus Igor Dodon a condamnat iniţiativa Guvernului moldovean şi a apreciat că în ultimii 25 de ani misiunea rusă de menţinerea păcii ”s-a dovedit un succes şi trebuie să continue, iar retragerea bazei militare va fi posibilă numai după găsirea unei soluţii politice la conflict”.

Guvernul moldovean a precizat vineri că iniţitiva se referă la militarii ruşi care nu fac parte din misiunea rusă de menţinerea păcii.

MISIUNEA DE MENŢINERE A PĂCII

Trupele ruse de menţinerea păcii au fost desfăşurate în zona de conflict în baza Acordului cu privire la principiile soluţionării paşnice a conflictului armat în regiunea Transnistria din Republica Moldova, semnat cu Chişinăul pe 21 iulie 1992. De atunci nicio persoană nu a fost ucisă în ostilităţi în regiunea separatistă prorusă, scrie Tass.

În prezent, trupele ruse de menţinerea păcii acţionează alături de trupe de menţinerea păcii moldovene şi transnistrene.

În afara acestui contingent, aproximativ 1.000 de militari din cadrul Grupului operaţional rus păzesc depozite de muniţie, în apropiere de Kolbasna, unde au rămas din perioada sovietică.

Tiraspolul a blocat desfiinţarea acestor depozite în 2004, în urma unei amplificări a tensiunilor.

În prezent trupele ruse sunt blocate în Transnistria, după ce Kievul a interzis orice tranzit pe teritoriul ucrainean.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite