Moldova îndeplineşte toate condiţiile pentru eliminarea regimului de vize cu UE

Moldova îndeplineşte toate condiţiile pentru eliminarea regimului de vize cu UE

Europarlamentarii au salutat eforturile Moldovei privind abolirea regimului de vize Foto: Adevărul

Potrivit eurodeputatei Tanja Fajon, Republica Moldova îndeplineşte toate condiţiile necesare pentru înlăturarea vizelor pentru cetăţenii care călătoresc în statele membre ale Uniunii Europene.

Ştiri pe aceeaşi temă

Moldova este prima ţară din Parteneriatul Estic care întruneşte toate standardele Planului de Acţiuni privind Liberalizarea Regimului de Vize. Declaraţia a fost făcută astăzi de către eurodeputata Tanja Fajon, în cadrul şedinţei Comisiei pentru Libertăţi Civile, Justiţie şi Afaceri Interne (LIBE) a Parlamentului European. 

„După trei ani de negocieri cu  Republica Moldova, am constatat că aceasta şi-a făcut temele. Comisia Europeană a emis o recomandare privind obligativitatea ridicării vizelor pentru Moldova, deoarece toate obiectivele au fost atinse. Mai mult decât atât, Moldova a alocat resurse financiare şi umane adecvate pentru a se asigura că reformele sunt sustenabile“, a spus europarlamentara. 

Aceasta a mai precizat că doreşte ca Parlamentul European să adopte cât mai repede o decizie favorabilă eliminării regimului de vize pentru Moldova, precum şi în cadrul Consiliului Uniunii Europene.

„Discuţiile de astăzi din Parlamentul European, în cadrul Comisiei LIBE, reflectă, în mod repetat, sprijinul de care se bucură Republica Moldova din partea instituţiilor europene“, a precizat premierul Iurie Leancă, susţinând că mai mulţi parlamentari europeni susţin deschis abolirea regimului de vize pentru Moldova.

Votul Comisiei pentru Libertăţi Civile, Justiţie şi Afaceri Interne va fi dat până la sfârşitul lunii februarie, iar votul final va fi acordat în plenul Parlamentului European, prin majoritate simplă. Evenimentul ar urma să aibă loc până în mai 2014.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările