Mircea Radulian: „A fost un cutremur care era de aşteptat să apară în zona Vrancea, dar va trebui să studiem dacă nu are legătură cu seismele de la Galaţi“

Mircea Radulian: „A fost un cutremur care era de aşteptat să apară în zona Vrancea, dar va trebui să studiem dacă nu are legătură cu seismele de la Galaţi“

Cutremur

Directorul ştiinţific al INFP Mircea Radulian a declarat pentru România TV că seismul de duminică dimineaţă din Vrancea ar putea fi legat de seria de cutremure din Galaţi, însă se impune cercetarea fenomenului.

Ştiri pe aceeaşi temă

După cutremurul cu magnitudinea de 5,5 grade pe scara Richter produs duminică, la ora 4.37, în Vrancea, la ora 8.10 s-a produs un alt seism în aceeaşi zonă, de 2,7 grade pe scara Richter,

Cutremurul de 2,7 grade s-a produs la o adâncime de 87 de kilometri.

Potrivit directorului ştiinţific al Institutului Naţional pentru Fizica Pământului, Mircea Radulian, sunt posibile replici de până în 4 grade.

În acelaşi timp savantul a declarat la Romania TV că seismul de duminică dimineaţă din Vrancea ar putea fi legat de seria de cutremure din Galaţi, însă este nevoie de cercetări.

"A fost un cutremur vrâncean de magnitudine moderată, care apare cu o frecvenţă de doi cinci ani. Este un cutremur care era de aşteptat să apară în zona Vrancea, statistic vorbind. Este cel mai mare cutremur din Vrancea din 2009, au mai fost şi 2005 două cutremure şi în 2004", a precizat directorul INFP.

"La cutremurele astea nu sunt probleme. Ele se resimt într-un interval scurt de timp, câteva secunde, nu ai ce să faci. Doar îl simţi şi te sperii. Dacă e un cutremur mai mare, poate dura mai mult, până la un minut, un minut jumătate. În acel caz, oamenii nu trebuie să iasă din clădiri", a mai spus Radulian.

Expertul a precizat că din jurul datei de 20 septembrie în zona Vrancea a fost doar un cutremur mic, sub 3 grade "o perioadă destul de mare de timp în care nu am avut activitate seismică".

"Replicile în cazul cutremurelor vrâncene sunt mici şi puţine. Astăzi şi mâine putem să ne aşteptăm la replici, dar nu mă aştept să fie prea mari - eventual o replică, două de peste magnitudinea 3. Până acum s-a înregistrat o singură replică, de 2,7", a precizat directorul ştiinţific al INFP.

"Cutremurul din Vrancea nu are legătură cu cele două seisme din această dimineaţă de la Galaţi. Problema ar fi dacă activitatea din Vrancea nu ar putea fi cumva legată de ceea ce s-a întâmplat la Galaţi, la toată secvenţa. Nu ne-am fi aşteptat să existe o legătură prea mare între ce se întâmplă în Vrancea şi ce se întâmplă la Galaţi, însă, având în vedere coincidenţa - a fost şi acea pauză de cutremure în Vrancea care a coincis cu activitatea de la Galaţi, a venit şi acest cutremur important exact acum. Eu, personal, cred că ar trebui să studiem acest lucru. Este o problemă complicată - problema cuplajului a ce se întâmplă la adâncime în Vrancea şi ce se întâmplă în faţa arcului carpatic, nu doar la Galaţi. S-ar putea să existe conexiuni mai mari. Cu siguranţă vom demara cercetări, pentru că suntem asaltaţi de date", a subliniat Mircea Radulian.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: