Ministrul Educaţiei Maia Sandu: „Avocatul Vitalie Nagacevschi a încercat să-l transforme pe Valentin Crudu în disident politic“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ministrul Educaţiei Maia Sandu. FOTO Tudor Iovu
Ministrul Educaţiei Maia Sandu. FOTO Tudor Iovu

Ministrul Educaţiei Maia Sandu susţine, într-un interviu pentru Europa Liberă, că locul fostului său adjunct Valentin Crudu, demis pentru depăşirea atribuţiilor serviciu, nu este la minister.

Şeful de la Educaţie susţine că, la proces, Crudu a fost sprijinit de fostul ministru Mihail Şleahtiţchi, de fostul viceministru Tatiana Potîng şi doi foşti şefi de direcţie ai ministerului.

„Avocatul acestuia (n.r. - Vitalie Nagacevschi) a încercat să-l transforme în disident politic, acesta însă a uitat să ne spună pentru care perioadă a activităţii lui Crudu în acest minister este persecutat de Ministerul Educaţiei şi de PLDM: pentru perioada când a fost viceministru în timpul guvernului comunist sau când a fost funcţionar public de înaltă conducere în guvernarea democratică postcomunistă…”, a adăugat Maia Sandu, la Europa Liberă.

Recent Curtea de Apel Chişinău, completul de judecători Cimpoi, Pruteanu şi Minciună, i-a dat câştig de cauză lui Valentin Crudu, obligând Ministerul Educaţiei să-l repună în funcţia de şef de direcţie şi să-i achite salariul pe perioada ultimilor 20 de luni, 140.000 de lei. 

Ministrul Educaţiei Maia Sandu a susţinut că decizia Curţii de Apel va fi atacată şi a că a cerut magistraţilor din intanţa de apel interpretarea hotărârei: „Am expediat o scrisoare Curţii de Apel prin care cerem să ne explice cum să angajăm un şef de direcţie în situaţia în care noi avem deja angajat legal un alt şef de direcţie, care ar putea la rândul lui să ne acţioneze în judecată. Şi mai este o problemă. Curtea s-a grăbit să emită această decizie şi ne-a indicat să-l restabilim ca şef de direcţie într-o direcţie care nici nu a existat, nici nu există. Deci, există o problemă de denumire acolo. Cred că nu au fost foarte atenţi cei de acolo şi acum aşteptăm răspunsul celor de la Curtea de Apel.”

Oficialul a povestit pentru ce a fost demis Valentin Crudu din funcţia de director al Direcţiei generale învăţământ preşcolar, primar şi secundar general. Potrivit ei, motivele au fost încălcările comise de acesta în procesul de administrare a proiectului realizat cu sprijinul financiar al UNICEF, pentru implementarea planului-cadru de transformare a sistemului rezidenţial de îngrijire a copilului. Şi anume Crudu, fiind coordonator de proiect, a angajat ilegal un consultant financiar care era angajatul ministrului, dar se afla în concediu de maternitate.

„Funcţionarii publici nu pot fi angajaţi în alte funcţii, care chiar şi tangenţial au legătură cu activităţile ministerului. Apropo, avem şi răspunsul CNI, prin care se recunoaşte că această persoană era în incompatibilitate în perioada când, fiind în concediu pentru îngrijirea copilului, a fost angajată pe post de asistent financiar în cadrul proiectului menţionat. Pe perioada angajării, asistentul financiar a încasat 80.000 de lei, însă, conform mărturiilor celorlalţi angajaţi din proiect, pe perioada celor 16 luni cât a fost angajată, această persoană nu s-a prezentat niciodată la oficiu şi, respectiv, nu a prestat nicio activitate. Actele de primire-predare a serviciilor prestate de această persoană, care până la urmă nu au fost prestate, au fost semnate de Valentin Crudu“, a mai menţionat Maia Sandu.

Şleahtiţchi şi Crudu „au ştiut cât de bună este afacerea cu autobuze

Totodată, şefa de la Educaţie s-a referit şi la dosarul autobuzelor şcolare şi rolul fostului ministru Mihail Şleahtiţchi şi al adjunctului său Valentin Crudu şi a spus că regretă că ancheta este tergiversată.

„În noiembrie 2012, Ministerul Educaţiei a prezentat toate actele cu privire la achiziţia acestor autobuze şcolare Procuraturii Generale, dar lucrurile se mişcă destul de încet, iar până se face lumină în acest caz, noi riscăm să ne trezim cu «eroii acestei tranzacţii» înapoi la minister“, a susţinut Maia Sandu.

Aceasta a adăugat că majoritatea membrilor comisiei de achiziţiei nu au ştiut care sunt preţurile de import ale autobuzelor buclucaşe, totuşi Şleahtiţchi şi Crudu au deţinut această informaţie: „Ca dovadă este scrisoarea ministerului adresată Serviciului Vamal, prin care cere scutirea de TVA a bunurilor importate şi pot să vă prezint o copie pentru informare. În această scrisoare Ministerul Educaţiei indică că preţul de import al unui autobuz cu 27 de locuri este de doar, atenţie!, 38.730 dolari SUA, comparativ cu 72.163 dolari SUA cât a plătit ministerul. Şi preţul unui autobuz cu 34 de locuri este de 42.080 de dolari SUA comparativ cu 77.735 de dolari SUA achitaţi de minister. Puteţi face calculele ca să vă convingeţi dacă această tranzacţie a fost una bună pentru stat. Eu zic că a fost una proastă sau chiar foarte proastă“.

„Acestea sunt doar două exemple concludente, care demonstrează că Valentin Crudu trebuie ţinut departe de serviciul public”, a conchis Maia Sandu.

În timp ce Valentin Crudu a susţinut la proces că este persecutat politic, fostul ministrul Mihail Şleahtiţchi nu vrea să vorbească despre aceste ilegalităţi.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite