Milsami Orhei joacă azi cu bieloruşii de la Shakhtyor Soligorsk în preliminariile Ligii Europa

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Milsami Orhei se pregăteşte de turul trei preliminar al Europa League
Milsami Orhei se pregăteşte de turul trei preliminar al Europa League

„Vulturii roşii“ din Orhei dispută astăzi pe teren propriu meciul retur din cadrul turului doi preliminar al Ligii Europa, cu bieloruşii de la Shakhtyor Soligorsk.

Acum o săptămână, cele două echipe s-au despărţit la egalitate, scor 1-1, ceea ce o avantajează pe Milsami, relevă IPN.

„Milsami e gata de luptă. Contez mult pe jucătorii mei, care sper că vor aborda partida cu cea mai mare seriozitate. Obiectivul nostru principal este calificarea” a declarat Ştefan Stoica, antrenorul echipei din Orhei.

Meciul se va disputa cu începere de la ora 18.00, pe stadionul Complexului Sportiv Raional din Orhei. În cazul unui rezultat favorabil, Milsami se va duela în turul trei preliminar al competiţiei cu Saint-Etienne Franţa. Anterior, Milsami nu a ajuns niciodată în această fază din Europa League.  

O altă echipă din Moldova, Dacia Chişinău are o misiune mai dificilă în duelul cu Cernomoreţ Odesa. „Lupii galbeni” trebuie să refacă handicapul din partida din Ucraina (scor 0-2). „Şanse sunt mereu. Vom face tot posibilul să câştigăm, dar şi să obţinem o victorie care ne-ar asigura calificare. Nu avem altă cale. Trebuie să dăm totul pe teren”, a spus Igor Negrescu, tehnicianul Daciei. În primul tur preliminar, Dacia a eliminat gruparea Teuta Albania, la fel după ce a pierdut în prima manşă la o diferenţă de două goluri.

Meciul Dacia - Cernomoreţ va avea loc pe stadionul Zimbru din Capitală, cu începere de la ora 20.15. Potrivit unui comunicat de presă al Inspectoratului Naţional de Patrulare, circulaţia rutieră în preajma stadionului va fi redirecţionată pe străzile adiacente, iar parcarea maşinilor pe bulevardul Dacia, în segmentul strada Burebista - strada Butucului, va fi interzisă. Întru prevenirea şi evitarea posibilelor altercaţii ale suporterilor ambelor echipe, vor fi antrenaţi mai mulţi poliţişti, angajaţi ai Brigăzii de poliţie cu destinaţie specială „Fulger” şi carabinieri.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite