Medici reţinuţi pentru mită. Aproape jumătate de milion de lei au fost ridicaţi

Medici reţinuţi pentru mită.
Aproape jumătate de milion de lei au fost ridicaţi

Un şef de secţie şi un medic din cadrul Spitalului Clinic Municipal ,,Sfânta Treime” au fost reţinuţi pentru 72 de ore, fiind bănuiţi de corupere pasivă. Aproape jumătate de milion de lei au fost ridicaţi în urma percheziţiilor, transmite IPN cu referire la un comunicat de presă al CNA.

Potrivit materialelor cauzei, medicii reţinuţi, împreună cu alţi colegi, sunt bănuiţi că ar fi pretins bani (până la şapte mii de lei) de la pacienţii supuşi intervenţiilor chirurgicale, inclusiv de la cei asiguraţi medical, iar sumele încasate nu erau reflectate în evidenţa contabilă a instituţiei.
 
În urma perchiziţiilor desfăşurate de ofiţerii CNA, în birourile de serviciu şi la domiciliul medicilor au fost găsite peste 155 de mii de lei, două mii de ruble, peste opt mii de lire sterline şi trei mii de dolari.
 
Pe cazul dat a fost iniţiată urmărirea penală pentru corupere pasivă. Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, medicii riscă până la 10 ani de închisoare.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: