Matei Vișniec, dramaturg: „Dacă aș fi președinte, aș obliga politicienii să vină la teatru“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Celebrul dramaturg român Matei Vișniec crede că ridicarea nivelului de cultură al oamenilor politici este o urgență enormă în Estul Europei.

Unul dintre cei mai jucaţi dramaturgi contemporani, scriitorul şi jurnalistul român Matei Vişniec a revenit zilele acestea la Chişinău. Duminică, în cadrul Bienalei Teatrului „Eugene Ionesco", a fost lansată cartea criticului Daniela Magiaru „Matei Vişniec. Mirajul cuvintelor calde", apărută la editura Institutului Cultural Român. „Această lucrare are menirea de a răspândi cunoaşterea despre un autor care cu adevărat contează în literatura antitotalitară", a declarat Petre Guran, directorul Institutului Cultural „Mihai Eminescu" din Chişinău.

Autoarea însăşi şi-a propus să adreseze o invitaţie la lectura pieselor lui Matei Vişniec. „Încercarea mea a fost echivalentă cu munca unui detectiv. Am adunat indicii pe două fronturi: o dată, cele oferite de opera lui Matei Vişniec şi, în al doilea rând, cele critice. Opera exegetică nu a fost generoasă sau era împrăştiată prin articole şi studii micuţe în reviste", a menţionat Daniela Magiaru.

„VIAŢA MEA E UN BALAMUC"

Şi dacă ea este detectivul, atunci cine e criminalul pe care-l caută? „E autorul care îşi ucide personajele, îşi arde viaţa, îşi transformă fiinţa în cuvinte. El este criminalul care se devorează pe sine însuşi", a remarcat Matei Vişniec, impresionat că autoarea a aşezat pe rafturi activitatea sa de peste 30 de ani. „Viaţa scriitorului este o imensă dezordine. Şi e emoţionant să vezi că un ochi din exterior poate să-ţi pună ordine în viaţă şi să-ţi ofere oglinda întreagă, când cea în care te uiţi tu e spartă. Daniela a plasat piesele mele după criterii tematice, a descoperit lucruri la care eu nu mă gândeam, mi-a creat un portret pe care eu nu-l ştiam, a adus armonie acolo unde la mine era doar teamă, îndoială", a mărturisit dramaturgul.

„Eu sunt un autor care în continuare se luptă, are angoase, e nemulţumit, e furios că piesa cutare a fost montată prost, că piesa cutare e bună, dar nu e montată de câţiva ani, sau că o alta a fost sfârtecată. Din când în când mă supăr, mai scriu câte un roman sau un eseu, sunt şi jurnalist. Viaţa mea este un balamuc, ca să nu zic un bordel", s-a descris scriitorul.

CULTURA CA AFACERE

Invitatul BITEI-2012 n-a fost deloc suprins de faptul că în sală nu era niciun politician şi doar câţiva ziarişti. „E normal. Dacă ar fi fost un festival al berii, toate televiziunile ar fi fost aici. La cultură n-au cum să vină, că n-au educaţia asta. Mai au nevoie de 20-30 de ani ca să înveţe unde sunt evenimente adevărate", a fost reacţia jurnalistului Vişniec.

Şi oamenii care ne conduc ţara au de învăţat o lecţie importantă. „Cultura aduce bani, dar nu imediat. Investiţiile în cultură pe termen lung sunt, de fapt, cele mai rentabile. Creând proiecte culturale, pregăteşti evenimente, chiar turism pentru 10-15-20-30 de ani. Eu vin din Franţa, unde aproape fiecare oraş şi-a inventat propriul său festival. În România, încep să se trezească şi acolo, ceea ce produce circulaţie de oameni, formează public, creează dialog, declanşează alte proiecte", a explicat scriitorul stabilit la Paris.

În viziunea sa, cultura este unul din puţinele noastre produse competitive la export, iar autorităţile ar trebui să profite de acest lucru. „Dacă aş fi preşedintele Moldovei sau al României, aş institui o lege: fiecare om politic să meargă o dată pe săptămână la teatru, iar o dată pe lună să citească o carte. Le-aş face şi o listă cu filme adevărate (că la televizor ei se uită) să vadă ce înseamnă cinematograful de artă. Ridicarea nivelului de cultură al oamenilor politici este o urgenţă enormă în Estul Europei", crede marele dramaturg.

DESTIN TRASAT
Matei Vişniec şi-a prezentat la Chişinău şi cele două volume din opera poetică, apărute la Editura Cartier. „Îmi face mare plăcere să am aceste cărţi compacte, în care am ales ce-am scris eu mai bun în materie de poezie", a recunoscut el.

Scriitorul a fost prima dată la Chişinău în 1985 şi vine pentru a patra oară la BITEI. „Am văzut oraşul evoluând, încet, dar evident. Iar în materie de cultură, nu se poate spune că Moldova nu respiră în direcţia bună. Este o imensă parte a populaţiei care crede că actul cultural e important, sunt tineri care s-au format la şcoli bune, nu s-au lăsat încă pervertiţi de iluziile câştigului imediat şi rapid. Sunt lucruri promiţătoare", şi-a împărtăşit el impresiile.

PROFIL

Matei Vişniec
Profesie: dramaturg, poet, publicist;
Vârstă: 56 de ani;
Născut: Rădăuţi, judeţul Suceava, România;
Studii: Facultatea de Istorie şi Filosofie, Universitatea Bucureşti;
Locuieşte: Paris, Franţa.

În perioada 1977-1987 scrie 20 de piese de teatru, niciuna jucată în faţa spectatorilor. În 1987 cere şi obţine azil politic în Franţa. În 1992 se joacă primul spectacol în Franţa, „Caii la fereastră". Din 1992, este jurnalist la Radio France Internationale.

Republica Moldova



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite