Masca de protecţie redevine, obligatorie în regiunea transnistreană

0
Publicat:
Ultima actualizare:
masca covid foto pixabay

Masca de protecţie devine obligatorie în transportul public şi în spaţiile închise din regiunea transnistreană. Decizia a fost luată de administraţia regiunii după ce numărul cazurilor de COVID-19 înregistrate a crescut considerabil, transmite IPN.

În regiune au fost confirmate 326 de cazuri de COVID-19. 106 pacienţi sunt trataţi în spitalele cu profil COVID, cinci bolnavi fiind în stare gravă, iar doi pacienţi se află în secţia de terapie intensivă.

Pentru a preveni răspândirea infecţiei, masca de protecţie a devenit obligatorie în transportul public şi în spaţiile închise din stânga Nistrului.

În acelaşi timp, municipiul Chişinău rămâne sub cod portocaliu de COVID-19, alertă instituită săptămâna trecută de către Comisia Extraordinară de Sănătate Publică Chişinău. Potrivit deciziei autorităţilor, în Chişinău masca de protecţie este obligatorie în instituţiile medicale, însă este recomandată purtarea acesteia în transportul public şi în spaţiile închise. În condiţiile unui număr în creştere a cazurilor de COVID-19, autorităţile municipale recomandă vaccinarea cu primele două doze pentru cei nevaccinaţi şi administrarea dozei booster pentru cei vaccinaţi cu schema completă.

„Avem în continuare tulpina Omicron, care este o tulpină uşoară, care dezvoltă forme uşoare, iar majoritatea absolută a adulţilor nu necesită internare pentru tratament. Tratamentul poate fi uşor administrat la locul de trai, la domiciliu, prin intermediul medicului de familie. Este demonstrat că se molipsesc majoritar persoanele nevaccinate. Acesta este încă un indicator de ce trebuie să apelăm la cabinetele de imunizare pentru a administra, în special, doza booster cei care încă nu au reuşit să o facă sau ce care nu şi-au administrat încă nicio doză”, a spus şeful Direcţiei generale asistenţă medicală şi socială, Boris Gîlca.

Potrivit datelor Ministerului Sănătăţii,  în perioada 4–10 iulie s-au înregistrat 1 852 de cazuri de COVID-19, în creştere cu 82,8% comparativ cu săptămâna precedentă. Persoanele infectate cu COVID-19 urmează tratament în zece instituţii medicale, în care sunt suficiente paturi pentru această categorie de pacienţi.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite