Mărci de fițe și mobilă din „stejar marinat“, la Moldexpo. Vezi GALERIA FOTO!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mașini sport, ciocolată de supermarket, bijuterii cu pietre prețioase aduse din Thailanda și pantofi din piton cu nume italian și prețuri piperate.

În această săptămână, la expoziția cu produse exclusiviste, care se desfășoară între 24 și 27 mai, la Moldexpo, poți vedea branduri premium, bijuterii făcute de către designeri necunoscuți și produse comune umflate la rang de lux.

Îți recomandăm să mergi la acest salon doar dacă ești curios să vezi ce se va purta prin cluburile cu pretenții din Capitală. De pildă, pentru o geantă de damă din piele din piton expusă în combinație cu niște sandale de bârfă, scoți din buzunar 25.500 de lei. Ambele poartă eticheta Roberto Botticelli.

Pentru bărbați, vânzătorul de la stand recomandă o pereche de pantofi negri din piele de struț, care poartă sigla aceluiași mare anonim al luxului italian. Și de această dată, prețul e pe măsura pretențiilor: 9.800 de lei. Ne-am îndepărtat de standul cu accesorii vestimentare și am ajuns la unul de bijuterii, unde piesele din aur bătute în diamante și pietre prețioase își așteaptă mușterii.

image
image
image

Click aici să vezi GALERIA FOTO!

„Pentru fiecare bijuterie muncim aproape două luni. Cel mai scump set pe care îl avem expus aici este compus dintr-un lanț din aur, un inel și o pereche de cercei cu design unicat. Costă 15.000 de euro. Dacă îl cumpărați acum, în cadrul expoziției, vă oferim o reducere de 30%", ne-a mărturisit Atul Shah, patronul magazinului de bijuterii prezent la Das Life Style. El a insistat asupra faptului că nestematele meșteșugite din vitrine sunt certificate de International Geomological Institute din Belgia.

Puținii vizitatori care au venit totuși în prima zi de salon s-au plimbat printre cele 11 standuri fără să cumpere ceva și au admirat cei doi bolizi Porsche, parcați lângă intrare. „Am intrat puțin pe la bijuterii, dar sunt foarte scumpe. N-am mai auzit aceste mărci", spune Ala Jeliuc, una dintre vizitatoare.

Mobilier pentru cei aleși

Producătorii de mobilă italiană de lux Natuzzi ne-au atras atenția prin originalitatea mărfurilor prezentate. O masă ovală din „stejar marinat" (lemnul care a stat câţiva ani în apă) costă 18.300 de lei. Cu tot cu cele șase scaune dimprejur, factura ajunge pe la 58.000 de lei. În schimb, piesa de rezistență a standului cu mobilă italiană este o canapea mare din piele fină de bovine. Prețul pe etichetă este de peste 6.700 de euro.

Golf și high life la Chetrosu

Iubitorii golfului își pot exersa talentul cu acest sport de elită. Pentru cursuri avansate pe terenul de zece hectare de la Chetrosu, Anenii Noi, plătești câte 20 de euro pe oră. În schimb, pentru un card de membru, care îți garantează accesul pe teren alături de personalități împătimite după sportul bogătașilor, scoți din buzunar 15.000 de lei pe an.

Diamante și pietre prețioase

Cea mai scumpă bijuterie expusă în aceste zile la Moldexpo este Royal Amethist, un inel de dimensiuni impresionante, făcut din aur alb, cu 285 de diamante și un ametist mare în mijloc. Prețul pentru această piesă unică în Moldova este de 10.000 de euro.

Citește cele mai importante știri din Republica Moldova pe Adevarul.md

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite