UPDATE Lapoviţa face victime în Chişinău. 89 de oameni au ajuns la Urgenţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Majoritatea celor accidentaţi au suferit diverse fracturi la picioare şi contuzii toracice. O bună parte dintre victime au ajuns la reanimare.

UPDATE, ora 15.10: Potrivit biroului de presă al Spitalului de Urgenţă, până acum 89 de chişinăuieni au primit îngrijiri medicale, după ce-au alunecat pe trotuarele acoperite de polei. 11 dintre aceştia se află internaţi în secţiile de Ortopedie şi Traumatologie.

Aproximativ 40 de oameni au ajuns în această dimineaţă la Spitalul de Urgenţă, după ce-au alunecat pe poleiul care s-a aşternut pe străzile din Capitală.

Potrivit ofiţerului de presă al instituţiei, Petru Craveţ, majoritatea s-au ales cu politraumatisme, fracturi ale picioarelor, precum şi contuzii toracice.

Astfel, o parte au fost deja externaţi, însă mai mulţi dintre chişinăuienii păţiţi se află în secţia de reanimare a spitalului.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite