Joi, 5 ianuarie, apare primul volum din „Dune“, la toate chioșcurile de presă din Republica Moldova

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Călin Gâscă și-a luat cărțile preferate direct cu valiza
Călin Gâscă și-a luat cărțile preferate direct cu valiza

Într-un viitor îndepărtat, omenirea a făcut progrese uriașe și a reușit să populeze mai multe planete, pe care le-a pus sub ascultarea unor Case Nobile subordonate, la rândul lor, unui guvernator universal, Împăratul Shaddam al IV-lea.

Una dintre legile cele mai importante ale acestei lumi viitoare este interzicerea oricărei forme de inteligență artificialî, computerelor luându-le locul fiinețele umane excepționale.

Dincolo de toată această evoluție, specia umană e antrenată într-o interminabilă luptă pentru putere, între Casa Atreides și Casa Harkonnen a căror rivalitate o speculează Împăratul.

El îi face Casei Atreides un dar: stăpânirea planetei Dune, cea mai importantă planetă a Imperiului și sursa melanjului, un drog care prelungește viața oamenilor, asigură transportul interstelar la viteze mai mari decât viteza luminii și le oferă oamenilor posibilitatea de a ghici care dintre multele variante ale unor evenimente viitoare are mai multe șanse să se producă. Întregul univers este dependent de melanj.

Absența lui ar duce la un blocaj nedorit. Astfel, oamenii viitorului trec prin experiențe dintre cele mai ciudate și mai greu de imaginat în încercarea de a menține liniștea și bunăstarea lumii lor.

Cartea scrisă de Frank Herbert apare joi, 5 ianuarie 2012, la toate chioșcurile de presă și oficiile poștale din Republica Moldova, împreună cu ziarul „Adevărul". Volumul împreună cu ziarul costă doar 36 de lei.

Citește cele mai importante știri din Republica Moldova pe Adevarul.md

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite