Un moldovean a fost reţinut în Italia. A furat haine în valoare de 40.000 de euro din depozitul unui magazin din Bergamo

Un moldovean a fost reţinut în Italia. A furat haine în valoare de 40.000 de
euro din depozitul unui magazin din Bergamo

Bărbaţii au sustras 400 de jachete şi geci din piele estimate la 40.000 de euro FOTO: stirilocale.md

Un bărbat din Republica Moldova a fost reţinut în Italia. Potrivit autorităţilor din peninsulă, acesta a sustras 400 de jachete şi geci din piele estimate la 40.000 de euro.

Ştiri pe aceeaşi temă

Potrivit autorităţilor din peninsulă, moldoveanul în vârstă de 32 de ani, împreună cu un alt individ, au pătruns ieri în depozitul unui magazin din Bergamo de unde au sustras 400 de jachete şi geci din piele, estimate la 40.000 de euro, anunţă stirilocale.md.

Aceştia au fost prinşi după ce un italian a observat un automobil suspect în zonă şi doi bărbaţi care încărcau ceva în maşină. A anunţat imediat poliţia, iar când patrula a sosit la faţa locului au descoperit în microbuz cu 16 saci plini cu haine.

Cetăţeanul moldovean a fost reţinut. Anterior, acesta a fost judecat pentru furt. Potrivit autorităţilor, suma articolelor vestimentare furate se ridică la 40.000 de euro. Moldoveanul urmează să fie dus în faţa tribunalului pentru a i se stabili pedeapsa.

Toate bunurile au fost recuperate de poliţie şi urmează a fi returnate proprietarului.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: