Italia a introdus noi măsuri restrictive în contextul combaterii COVID-19

Italia a introdus noi măsuri restrictive în contextul combaterii COVID-19

FOTO Guliver-Gettyimages

Prevederile ce interzic intrarea în Italia a persoanelor care în ultimele 14 zile au vizitat sau tranzitat Republica Moldova, rămân în vigoare. Excepţie fac cei care vor prezenta motive doveditoare de muncă, urgenţă absolută, sănătate, studii sau întoarcere la domiciliu, transmite IPN.

La sosirea în Italia, aceştia vor completa şi prezenta o declaraţie pe propria răspundere cu obligaţia să se autoizoleze pentru o perioadă de 14 zile. Precizările sunt făcute de Ambasada Republicii Moldova în Italia.

Până la 15 februarie 2021, pe întreg teritoriul Italiei, rămâne în vigoare interzicerea deplasărilor între regiuni sau provincii autonome, cu excepţia celor motivate de necesităţi de muncă, situaţii de urgenţă sau de sănătate. Este interzisă şi circulaţia între orele 22.00-05.00. Vizitele la rude sau prieteni vor fi permise între orele 05.00 - 22.00, o dată pe zi - maxim două persoane (excepţie fac minorii cu vârsta sub 14 ani, persoanele cu dizabilităţi şi persoanele din aceeaşi locuinţă) şi doar în cadrul aceleiaşi regiuni pentru zona galbenă şi în cadrul aceleiaşi comune/oraş pentru zonele portocalii şi roşii. Deplasările în cadrul aceleiaşi localităţi vor fi permise între orele 05.00-22.00, şi în afara localităţilor cu mai puţin de 5.000 de locuitori, pe o rază de 30 km, fără a putea merge în capitale de provincie.

Totodată, a fost stabilită aşa-numita zonă „albă” - regiunile în care timp de trei săptămâni consecutive numărul de infecţii va fi mai mic de 50 de cazuri la 100.000 de locuitori. În zona „albă” nu se vor aplica măsurile restrictive prevăzute pentru zonele galbene, portocalii şi roşii, dar toate activităţile se vor desfăşura conform protocoalelor.

Noile măsuri restrictive sunt valabile de astăzi, 16 ianuarie, şi până pe 05 martie 2021. În Italia muncesc în jur de 200 de mii de cetăţeni moldoveni.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările