A treia rundă de alegere a membrilor Consiliului Superior al Magistraturii. Ion Muruianu, Nichifor Corochii şi Dina Rotarciuc s-au înscris în cursă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pe 17 ianuarie va avea loc a treia rundă de alegere a membrilor CSM FOTO: Andrei Rizescu
Pe 17 ianuarie va avea loc a treia rundă de alegere a membrilor CSM FOTO: Andrei Rizescu

Pe 17 ianuarie, Adunarea Generală a Judecătorilor urmează să aleagă trei noi membri permanenţi în Consiliul Superior al Magistraturii (CSM). De această dată, pentru ocuparea unui fotoliu la CSM s-au înscris 14 candidaţi.

La adunarea din ianuarie, justiţiarii ţării vor avea de ales între: Vera Toma, Ion Muruianu, Victor Micu, Sergiu Lebediuc, Nichifor Corochii, Valeriu Harmaniuc, Gheorghe Ulianovschii, Ştefan Niţă, Gheorghe Balan, Nicolae Craiu, Mihail Macar, Dina Rotarciuc şi Sergiu Furdui.

„Adevărul“ a scris despre Ion Muruianu, fostul preşedinte al Curţii Supreme de Justiţie (CSJ), acum judecător la Curtea de Apel Chişinău, care a fost implicat într-un scandal de proporţii după ce la o adunare a judecătorilor a numit jurnaliştii „câini turbaţi“. A fost de dat jos de două ori din fotoliul de preşedinte al Curţii Supreme de Justiţie, de către Parlament, fiindcă s-ar fi implicat în politică şi că a judecat mai multe cauze pe care statul le-a pierdut ulterior la CEDO. În ambele cazuri a fost restabilit de Curtea Constituţională.

Nichifor Corochii, judecător la Judecătoria Edineţ, candidează pentru al doilea mandat. Potrivit declaraţiei pe venituri pentru anul 2012, magistratul deţine două case la Edineţ, un teren intravilan şi un automobil Suzuki.

Judecătorul Curţii de Apel Sergiu Furdui, a declarat pentru 2012 că deţine patru case (două la Chişinău şi două la Hânceşti) şi patru loturi de teren (în Hânceşti). În 2012, CSM l-a avertizat pentu faptul că într-un document oficial a recunoscut, indirect, independenţa Transnistriei.

Doi dintre viitorii membri CSM vor fi aleşi din rândul reprezentanţilor judecătoriilor, iar unul din reprezentanţii Curţii de Apel. Cei aproape 400 de judecători ai ţării se vor întruni repetat, după două tentative eşuate din 18 octombrie şi 22 noiembrie. 

Judecătorii au intrat în campanie electorală, pentru mandatele de membri în Consiliul Superior al Magistraturii

La ultima întrunire, care a durat aproape cinci ore, niciunul dintre cei 13 candidaţi la funcţia de membru deplin al Consiliului Superior al Magistraturii n-a strâns numărul necesar de voturi. În schimb, judecătorii Ion Druţă şi Nina Cernat au fost aleşi membri supleanţi CSM.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite