Ion Ceban: „Vom încerca să întoarcem în posesia municipalităţii toate terenurile care au fost acaparate ilegal”

Ion Ceban: „Vom încerca să întoarcem în posesia municipalităţii toate terenurile care au fost acaparate ilegal”

Primarul Ion Ceban a anunţat luni, 21 septembrie, că Primăria Chişinău va încerca să întoarcă în posesia municipalităţii toate terenurile care au fost acaparate ilegal. Anunţul a fost făcut în contextul în care autorităţile locale au depistat că municipalitatea nu dispune de terenuri pentru a construi parcări.

„Am cerut să fie urgentat conceptul și procesul cu privire la crearea parcărilor în capitală. Să se înceapă amenajarea din centrul orașului. Conform unei decizii a CMC din anul 2010, au fost oferite peste 300 de terenuri pentru amenajarea locurilor pentru parcare în oraş, doar că între timp pe toate aceste spaţii au fost construite blocuri locative, benzinării şi alte obiective”, a scris Ion Ceban pe Facebook.

Edilul a menţionat că unii „şmecheri”, au procurat la un preţ foarte mic anumite terenuri şi au construit ce au vrut.

„Toată această informaţie va fi făcută publică, iar noi vom pregăti demersurile către instanţele competente. Vom încerca să întoarcem în posesia municipalităţii toate terenurile care au fost acaparate ilegal”, a afirmat Ceban.

Primarul a comunicat că în prezent sunt întreprinse următoarele acțiuni:

- Este în proces de elaborare a unei harți electronice a parcărilor cu plată din capitală, ce sunt în prezent în gestiune privată. Pe această platformă vor fi plasate şi străzile, unde este permisă parcarea maşinilor pe carosabil.
- Direcţia generală transport public şi căi de comunicaţie, de comun cu Inspectoratul Național de Securitate Publică al IGP, lucrează la evaluarea străzilor din zona centrală, unde putem începe proiectul pilot de sistematizare a parcajelor.

„Astfel, vom avea posibilitatea să oferim locuri de parcare legale: amenajate, marcate, semnalizate.
După ce vom avea în oraş locuri de parcare amenajate, cei care îşi vor lăsa unitatea de transport la nimereală, vor fi amendaţi, iar automobilul va fi evacuat. Actualmente se lucrează la un plan de acţiuni care va fi prezentat în CMC”, a precizat edilul.

Ceban a aubliniat că Direcţia generală transport public şi căi de comunicaţie analizează un concept de reorganizare a circulaţiei rutiere pe străzile din centrul oraşului. 

„Astfel, acolo unde în prezent sunt trei benzi vom amenaja două pentru circulaţie şi una pentru parcare, iar unde avem două benzi, una neapărat va fi pentru parcarea automobilelor. În acest sens coordonăm cu Inspectoratul de Poliţie şi inginerii de trafic. Vom lua în vizor şi ideea ca agenţii economici din zona centrală să amenajeze locuri de parcare pentru clienţii lor - în curte. La fel, vom amenaja şi parcări de tipul - parking lift, împreună cu Universitatea Tehnică a Moldovei, proiecte despre care am vorbit săptămâna trecută. Parcarea haotică pe străzile capitalei îngreunează traficul pe timp de zi, respectiv de multe ori din trei benzi de circulaţie rămâne doar una practicabilă, deoarece pe celelalte două sunt parcate maşini”, a mai spus Ceban

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările