Inimi cicatrizate, file ale războiului din Transnistria

Calul troian al relaţiilor dintre Chişinău şi Tiraspol a fost moştenirea sovietică care trebuia împarţită între clanurile ce pândeau Republica Moldova după proclamarea independenţei. Războiul din Transnistria este o consecinţă sângeroasă a felului în care aceste relaţii au evoluat. Republica Moldova nu poate să doarmă cu scheleţii în dulap, mai ales în contextul în care războiul încă se poartă în inimile cicatrizate ale veteranilor.

Fostul premier al Republicii Moldova, Mircea Druc şi generalul Ion Costaş, au explicat în cadrul unei dezbateri despre războiului din Transnistria miza şi miezul acestui agresiuni, accentuând moştenirea psihologică pe care aceasta a sedimentat-o în fiecare cetăţean al Republicii Moldova. Înainte de dezbatere, participaţii au putut viziona în premieră în România filmul documentar "Masacrul inocenţilor – Cronica unui război uitat", realizat de regretatul Victor Bucătaru.

Veteranii, victime ale propriului trecut nevindecat

Fostul premier al R. Moldova, Mircea Druc a precizat că nu există o mai mare tortură pentru participanţii la război decât retrăirea evenimentelor din 1992. Războiul în sine este un act necruţător, iar psihologia demonstrează că şi eroii devin cu timpul victime ale propriului trecut nevindecat. În opinia sa, războiul de la Nistru nu putea fi evitat. Tiraspolul nu putea admite, nu-şi putea imagina că Uniunea Sovietică va dispărea de pe glob. Refuzul psihologic al acestora, dublat de ignorarea unui vechi adevăr istoric ”Toate imperiile dispar” au condus Republica Moldova pe un drum fatidic presărat cu eroi, dar şi cu sânge şi jertfe. În viziunea sa, toate aceste elemente ale războiului din Transnistria, recompun oglinda prin care trebuie să privim războiului din Ucraina, oferind în acelaşi timp un tablou complet al modului în care Rusia înţelege să relaţioneze, să socializeze cu fostele state din URSS.

Mircea Druc a subliniat că raţiunea războiului s-a concentrat pe resursele Uniunii Sovietice, lăsate pe teritoriul Republicii Moldova după destrămare, adăugând în acelaşi timp că vehemenţa Tiraspolului pe acest subiect nu a întârziat nicidecum scânteia necesară declansării unui război în toată regula. ”Nu vom putea împarţi nimic cu Chişinăul, au gândit cei din Tiraspol. Astfel au opus rezistenţă. Războiul era inevitabil şi evenimentele nu aveau cum să se producă altfel” a subliniat Druc. Aceasta şi-a exprimat îngrijorarea cu privire la capacitate şi disponibilitatea actualilor tineri de a lupta pentru viitorul Republicii Moldova, ”apărându-şi pământul până la ultima picatură de sânge”.

Tragedii umane uitate prin sertarele puterii

Generalul Ion Costaş crede că războiul din 1992 este o rană deschisă pentru Republica Moldova care sângerează şi astăzi, subliniind că durerea nu se tămăduieşte cu una cu două. Acesta a explicat că denumirea de conflict militar nu este cea mai potrivită pentru a descrie evenimentele din 1992. Această denumire, întreţinută de politicieni moldoveni precum, Snegur, Lucinschi, Voronin, reprezintă o gravă deformare a istoriei care consemnează ce s-a întâmplat în 1992 ca fiind un război asimetric şi sângeros şi nu un conflict militar de duzină. În opinia sa, eroii sunt astăzi trataţi la Chişinău cu indiferenţă de către politicieni, fiind împinşi spre marginea istoriei şi izolaţi la periferia societăţii. Această formă de marginalizare este astăzi extinsă şi asupra famiilior celor aproximativ 300 de morţi care prin jertfa lor au asigurat politicienilor actuali câte un scaun la putere. ”Cei care sunt acum la putere spun *La revedere* atât celor care au luptat, cât şi celor care au murit în război. Văduve, copii orfani, tragedii umane fără margini sunt astăzi pagini de sânge uitate prin sertarele puterii” a mai precizat Costaş.

Regizorul Victor Bucătaru a avut un acces fără precedent în zona de conflict, iar filmările sale reprezintă o arhivă unică a războiului care depăşeşte, ca bogăţie, documentele cumulate ale mass-mediei care a reflectat războiul cu corespondenţi puţini aflaţi la faţa locului. Victor Bucătaru a aşteptat două decenii după terminarea conflictului pentru a monta imaginile brute pe care le avea, rezultatul fiind filmul documentar “Masacrul Inocenţilor – cronica unui război uitat”.