Iarna revine cu ninsori şi ger în toată ţara, după 24 ianuarie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Meteorologii prognozează că după vremea caldă din ultimele zile, începând de joi, 24 ianuarie, până în jurul datei de 27 ianuarie, sunt aşteptate ninsori şi temperaturi scăzute pe întreg teritoriul Republicii Moldova.

Răcirea se va resimţi, în zona noastră,  între 23 şi 30 ianuarie, când vremea va deveni geroasă noaptea şi dimineaţa. Cele mai reci nopţi vor fi în 27-29 ianuarie, când, îndeosebi în nordul ţării, minimele vor fi ajunge la -18 grade.

ASTĂZI

Astăzi va fi cer noros cu posibile averse de precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare în centrul şi nordul ţării, cu vânt de viteză scăzută, dinspre nord-vest şi presiune atmosferică scăzută. La Chişinău mercurul din termometre indică între 0 şi 4 grade Celsius, aproximativ 2 grade la Râbniţa şi Bălţi şi între -1 şi 2 grade în nord, la Briceni. Cei care se află în jumătatea sudică a ţării au parte de o vreme sensibil mai bună. La Cahul sunt până la 4 grade, în timp ce la Ştefan Vodă sunt 5 grade coloană de mercur. Pe timpul nopţii valorile termice coboară la 1 grad Celsius în Capitală, 0 la Râbniţa şi Bălţi, -1 grad Celsius la Cahul şi chiar -4 grade Celsius la Briceni. Cea mai călduroasă noapte va fi la Ştefan Vodă, unde meteorologii anunţă până la 3 grade Celsius.

MÂINE

Soarele răsare dintre nori, însă şi valorile termice scad faţă de ziua precedentă. Dacă în Capitală şi la Ştefan Vodă va fi 1 grad Celsius, la Bălţi şi Râbniţa mercurul din termometre va indica în jur de -1 grad, iar la Briceni circa -7 grade Celsius. Noaptea în Capitală vor fi 0 grade, -4 la Râbniţa şi -7 la Bălţi.

POIMÂINE

Ce zici de o bătaie cu bulgări de zăpadă la început de weekend? Vineri va ninge în toată ţara. În Capitală vor fi circa -4 grade Celsius, -3 la Ştefan Vodă, -6 grade la Râbniţa şi -9 la Briceni. Pe timpul nopţii temperatura scade la -9 grade în Capitală şi la Ştefan Vodă, -10 la Râbniţa şi -8 la Cahul.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite