Hristos a înviat! Credincioşii ortodocşi sărbătoresc Învierea Domnului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Credincioșii au mers la biserică în această noapte pentru a lua Lumina Sfântă, dar și pentru a sfinți pasca, ouăle, vinul și câteva bucate ce vor ajunge pe masa de Paște.

Potrivit tradiției astăzi credincioșii își înroșesc obrajii cu ouă roșii sfințite la biserică. Membrii familiei trebuie sa se spele pe față cu apă dintr-o cană în care s-au pus un ou roșu și un ban de argint. 

Se spune că doar aşa „obrajii vor fi sănătoşi şi îmbujoraţi precum oul roşu și vei fi tare precum moneda". De asemenea, se spune că în timp ce se spală pe față, credincioșii trebuie să zică: „Sa fiu sănătos/ă şi obrazul să-mi fie roşu ca oul. Toţi să mă dorească şi să mă aştepte, aşa cum sunt aşteptate ouăle roşii de Paşte. Să fiu iubit/ă ca ouăle în zilele de Paşte".

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite