HALTERE/ Moldovenii pleacă la Campionatul European

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primul grup de halterofili moldoveni a plecat, astăzi, la Kazan (Rusia) pentru a participa la Campionatul European. Din componenţa acestuia face parte şi vicecampioana europeană Cristina Iovu (48 kg).

În echipă au fost cooptaţi Oleg Sârghi, Ghenadie Dudoglo, ambii la categoria de greutate până la 56 de kilograme şi Iurie Dudoglo (62 kg). Cei trei sportivi au fost premiaţi la Europenele de tineret.

Lotul este condus de antrenorul Gheorghe Guţu. "Obiectivul majorităţii membrilor echipei este să obţină medalii, fapt ce le-ar permite să privească cu mai mult optimism confruntarea principală din acest an - Campionatul Mondial, unde se vor decide calificările pentru Olimpiada de la Londra (2012).

Deocamdată am demonstrat rezultate ce ne permit să sperăm la patru bilete olimpice de acreditare", a declarat pentru presă Tudor Casapu, președintele federației naționale de profil.

În componenţa echipei naţionale mai figurează Alexandru Şpac (69 kg), Andrei Bîrcă (77 kg), Alexandru Dudoglo (85 kg), Anatol Cîrîcu (95 kg) şi Eugen Bratan (105 kg), care se vor deplasa ulterior la competiție.

Campionatul se va desfăşura în perioada 11-17 aprilie la Kazan (Rusia).

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite