Guvernul R. Moldova va oferi indemnizaţii doar pentru lucrătorii medicali vaccinaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Coronavirus R. Moldova

Lucrătorii medicali nevaccinaţi împotriva COVID-19 nu vor beneficia de indemnizaţia unică de 16 mii de lei din partea statului în cazul în care se vor infecta cu noul coronavirus. Nici indemnizaţia de o sută de mii de lei nu va mai fi acordată familiei în cazul decesului lucrătorului medical infectat cu noul coronavirus, dacă acesta nu era imunizat. Prevederile se conţin într-un proiect de hotărâre, aprobat de Guvern, transmite IPN.

Angajaţii care nu şi-au administrat un vaccin anti COVID-19 până în momentul contractării virusului nu vor mai putea beneficia de asistenţa financiară unică, oferită în legătură cu expunerea la riscul de îmbolnăvire.

Ministerul Sănătăţii precizează că proiectul a fost elaborat în scopul ajustării măsurilor de sprijin pentru lucrătorii medicali expuşi riscului de îmbolnăvire în contextul pandemiei COVID-19.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite