Google, Facebook şi alţi nerezidenţi vor fi obligaţi să se înregistreze în Moldova

0
Publicat:
Ultima actualizare:
google+ facebook

Companiile internaţionale care prestează servicii electronice pentru persoanele fizice, cum ar fi Facebook, Google şi alţi nerezidenţi care au diferite aplicaţii pe teritoriul Republicii Moldova, vor fi obligate să se înregistreze la Serviciul Fiscal de Stat. De asemenea, acestea vor fi obligate să achite TVA aferent acestor servicii. Prevederile se conţin în proiectul politicii bugetar-fiscale pentru anul 2020, transmite IPN.

Potrivit secretarului de stat al Ministerului Finanţelor, Dorel Noroc, obligativitatea de a se înregistra şi aplicarea TVA pentru serviciile electronice prestate de agenţii economici nerezidenţi către populaţie vor genera venituri suplimentare la buget. Conform calculelor, este vorba despre circa o sută de milioane de lei. „Şi doi, ne asigurăm că pe piaţa Republicii Moldova rezidenţii şi nerezidenţii sunt în acelaşi regim exact, regimul în care achită TVA-ul”, subliniază secretarul de stat. Potrivit autorităţilor, această măsură va asigura o concurenţă loială între prestatorii de servicii electronice naţionali şi internaţionali prin aplicarea aceluiaşi tratament fiscal prin prisma achitării TVA la buget.

Conform conceptului prevăzut în proiectul politicii fiscale, compania nerezidentă care prestează servicii electronice persoanelor fizice rezidente urmează să se înregistreze la Serviciul Fiscal de Stat, cu achitarea şi declararea trimestrială a TVA pe livrările de servicii în adresa persoanelor fizice rezidente. Procesul de solicitare a codului fiscal, de prezentare a informaţiei privind TVA va putea fi efectuat la distanţă, prin intermediul serviciului electronic: E-commerce-VAT office amplasat pe pagina oficială a Serviciului Fiscal de Stat.

Republica Moldova



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite