Generalul Ion Costaş, patriotismul de peste Prut şi Maia Sandu

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

În relaţia conducerii de la Bucureşti, cu administratorii  de la Chişinău, a judeţelor dintre Prut şi Nistru, există, în mod justificat, o anumită prudenţă. Asta pentru că, de-a lungul ultimelor trei decenii, orgoliile unor politicieni - din Republica Moldova, copia, din multe puncte de vedere, a Republicii Democrate Germane - au contracarat speranţele de reîntregire naţională ale românilor lucizi.

De pildă, la Chişinău continuă partidele de poker politic, cu focuri de artificii bune de circul geopolitic, a se vedea prezenţa fostului prezident Igor Dodon, la Moscova, pentru a beneficia de un sprijin măcar imagologic, sub pretextul negocierii unui anumit număr de vaccinuri contra coronavirus, care să fie adus la Chişinău, cu un scop electoral evident.

Sau scrisoarea preşedintelui Parlamentului din Chişinău, Zinaida Greceanâi, către Secretarul General al Consiliului Europei, Marija Pejcinovic, cu solicitarea să medieze situaţia creată în Republica Moldova, deoarece preşedintele Maia Sandu încearcă... "să uzurpeze puterea în stat." 

O sintagmă bună, ca glumă, doar la Radio Erevan, pentru că singurul lucru pe care l-a demonstrat, până acum, politiciana Maia Sandu este că doreşte să conteze în ecuaţia vecinătăţii imediate, cum au demonstrat-o vizitele la Bucureşti şi Kiev, deşi ulterior, prezenţa actualului preşedinte al României la Chişinău a fost aidoma unui duş rece, în sensul sprijinirii populaţiei dintre Prut şi Nistru pe măsură ce reformele democratice, nu cele mimate, vor confirma întărirea unor instituţii fundamentale, unele mai vizibile, precum legislativul, altele doar ştiute că există doar la depuneri de jurământ militar, misiuni peste hotare şi parăzile militare, atunci când se organizează. 

Într-un asemenea context, generalul de divizie Ion Costaş, acum în vârstă de 77 de ani, un venerabil şi demn militar, considerat, pe drept cuvânt, fondatorul de facto al armatei judeţelor de peste Prut - el a fost întâiul ministru al apărării Republicii Moldova, de la 5 februarie 1992, la 29 iulie 1992 - dar şi contributor la făurirea Poliţiei Naţionale - el a condus Ministerul Afacerilor Interne de la Chişinău, de la 6 iunie 1990, la 5 februarie 1992 - a adresat o scrisoare preşedintelui de la Chişinău, misivă pe care mi-a semnalat-o şi pe care o inserez mai jos. 

image

Primul adevăr reamintit destinatarului de către autor este faptul că la 27 august 2021 se vor împlini trei decenii de independenţă a Republicii Moldova. 

Paradoxul istoric este că în timp ce independenţa era declarată faţă de Moscova, România devenea primul stat european care recunoştea trecerea entităţii dintre Prut şi Nistru de la jugul sovietic la mult visata libertate de cei ce ştiau ce li se răpise buneilor şi părinţilor lor, de către cotropitorii cu steluţă roşie în frunte. 

Istoria nu poate fi modificată, chiar dacă rescrierea sa o pot face terţi obiectivi sau subiectivi, cei din urmă acuzând şansa ratată de a se reîntregi atunci naţiunea română. 

Dar, agresiunea militară ordonată de la Moscova, pentru menţinerea capului de pod sovietic numit Republica Moldovenească Nistreană - un moft geopolitic, cu ajutorul căruia Rusia de ieri şi de azi îşi permite luxul de a se juca atât cu nervii politicienilor de la Chişinău, cât şi cu ai celor de la Kiev - a dus la pierderea vieţii multor tineri vorbitori ai limbii lui Mihai Eminescu, care nu doreau altceva decât să trăiască liberi, la ei acasă. 

Cei care au supravieţuit acelei crâncene confruntări armate nu uită pentru ce au luptat şi mai ales împotriva cui. 

image

Generalul Ion Costaş, din respect pentru sacrificiile conaţionalilor săi, a propus preşedintelui de la Chişinău instituirea unei medalii jubiliare, care să fie acordată veteranilor de război, participanţi la campania din anii 1990-1992, compatrioţi care au luat armele în mâini pentru ca să lupte din convingere, nu doar la un simplu ordin. Să lupte pentru pământul strămoşesc. 

Surprinzător este numele propus pentru medalie, de generalul Ion Costaş, respectiv Ion Vodă cel Viteaz. Un necesar îndemn public de revenire la originile ce nu pot fi şterse din istoria naţională. 

S-ar putea ca Maia Sandu să nu dea curs acestui demers, motivaţia ei fiind una de ordin electoral. 

Însă iniţiativa generalului Costaş contează pentru moralul celor care preţuiesc sacrificiile înaintaşilor, unii răsfiraţi prin ţintirimuri, alţii, cu păr dalb, retraşi la condiţia de bunei, cu nepoţei. 

Sigur, veteranii acelui război, din anii 1990-1992, pot trăi şi fără medalia jubiliară, deşi tinerii de azi, din judeţele aflate între Prut şi Nistru - rămaşi acolo sau plecaţi cu norocul în lume - le datorează condiţia de cetăţeni liberi ai unui tărâm care, anterior, a fost pentru o vreme, imperial. 

Dar Maia Sandu l-ar putea numi pe generalul Ion Costaş consilier la Preşedinţie, în condiţiile în care acolo, sub Dodon, se plimba un purtător de caschetă cu nostalgii sovietice clare. 

Generalul Ion Costaş este cel ce a transformat miliţia în poliţie, a instituit Academia de Poliţie, a contracarat separatismele, de inspiraţie sovietică, din zonele transnistreană şi găgăuză, a creat armata judeţelor din stânga Prutului pornind "de la zero, în condiţii de război". 

Patriotismul de peste Prut înseamnă, pentru cei din Ţară, să nu uite fraţii lor de Patria Mamă, România. 

Cât despre Maia Sandu, din toate orele sale astrale promise, deocamdată nu am asistat la niciuna, pentru că hârjoana politică de la Chişinău seamănă tot mai mult cu comedia lui Vasile Alecsandri, cea numită "Chiriţa în provincie".

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite